Ca pe o albină capturată între petale
Muntele țâței tale
M-a nemurit,
Ca pe un călugăr păcătos la schit

Duda măiastră
Crescută din a mamei tale glastră
M-a tras de pe neghioabe poteci
Arătându-mi drumul pe care n-aș fi nimerit în veci

Dacii, zice-se, își făceau pe dealurile ca un con,
Cetăți de apărare și pentru Zamolxis, amvon,
Palisade,
Cu care se apărau de inamici și de iscoade

Mă tot gândesc,
Privind palisadele pieptului tău îngeresc,
Dacă nu cumva
Ești femeia – unica – rămasă din Dacia mea,
Singura pe care soldații Romei în goană
N-au apucat s-o violeze, făcând-o romană

Lucian Avramescu, 26 februarie 2018, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]