AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Financial Times: Europa rămâne punctul slab al Occidentului

Uniunea Europeană rămâne punctul slab al Occidentului, în contextul în care exercitarea influenței continentului este obstrucționată de fragmentarea procesului decizional, de resursele insuficiente și de probleme ideologice, comentează cotidianul Financial Times, notând că Statele Unite continuă să exercite o influență puternică.

”Fragmentarea este unul dintre motivele curioasei slăbiciuni a Uniunii Europene, care are o populație mai mare decât cea a Statelor Unite și o cotă de producție mondială care rivalizează cu cea a Chinei, la nivelul actualelor rate de schimb valutar”, notează editorialistul Janan Ganesh, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times, potrivit gandul.ro.

Uniunea Europeană, statele membre UE, împreună cu Marea Britanie depun eforturi intense pentru a oferi asistență Ucrainei, în contextul invaziei militare ruse, Germania fiind un furnizor principal de echipamente și fonduri.

”Dar viitorul acestei națiuni vizate de agresiuni depinde, într-o măsură mare, de zeci de mii alegători americani care pot determina rezultatul scrutinului din SUA, în special din circumscripții electorale situate în Georgia și Arizona”, explică editorialistul, evocând posibilitatea unui nou mandat prezidențial al lui Donald Trump.

”La distanță de o generație de la implementarea Planului Marshall, soarta Europei încă este decisă în străinătate. În același timp, Israelul, aflat la aproximativ 300 de kilometri de Republica Cipru, stat membru UE, se adresează mai mult Washingtonului decât capitalelor europene. Dependența Europei de Statele Unite în spațiul propriu și în proximitate este un fapt atât de obișnuit pe tabloul politicii globale, încât aproape că am început să ignorăm această situație bizară”, subliniază editorialistul, argumentând că ar fi utilă ”o politică externă a UE mai centralizată”, deși ar apărea o altă problemă – lipsa resurselor suficiente.

Continuarea aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!