Florin Tănăsescu: BALADĂ PENTRU O LAMBADĂ

Adolescent fiind, discoteci bătea. Deşi nefumător, avea la brâu pachetul de Kent. Să dea pe spate gagicile, d-aia. Doar că el avea ochi doar pentru una, din satul vecin. Of, ce idilă, din anii ’90 şi ceva! Dar cu finalizare… Vă spunem mai târziu care. Asta nu prea şi-arăta faţa la disco. Iar când venea, era-nsoţită de mă-sa.
Deci, pas!, de vreo aroganţă. Doar aprindea câte-o ţigară – nu trăgea fumu-n piept – şi-o arunca apoi cu boltă. Ziceai că-i stea căzătoare, nu altceva.
(Numai ăştia de-acum nu pică).
Junele prim nu se lăsa. Doar ştiţi cum e dragostea: ca dependenţa de păcănele. Şi de putere.
Adolescentul de ieri a dispărut câţiva ani din peisajul rural. Şi discoteca-i amintire. Mucurile de ţigare stau mărturie că pe vremea aia, cineva, un neica-nimeni, un fiul ploii, un prostul satului, râvnea la Lambada.
(Scuzaţi lalafonia, dar povestea-i cu şi despre România.)
Într-o joi, a trecut pe uliţă având agăţată de greabăn o cravată cu nodul “cât casa”. Adică, mare!
(Cât Casa Poporului, pe înţelesul nostru, cavaleri şi domnişoare, dame şi bărbaţi votanţi!).
Eeee, între timp se schimbase melodia. Naţia trecuse de stadiul Macarena, Coco Jamboo şi altele. Era un fel de junglă. Adică este.
«Lambado, fată, iotă-l p-ăla de se holba la tine. E-mbrăcat la patru ace şi-are şi cravată atârgăţată de gât.
(Lambada o chema pe gagică. E musai o astfel de precizare.)
Când i-a văzut zgarda – adică cravata- un pensionar care îi fusese diriginte i-a strigat: «Spânzură-te, mă, cu ea!”.
Ce era prost? Nu! Iar Lambada era mai deşteaptă? Evident că da!
I-a ieşit în cale c-o bidinea. Deh, era ocupată cu (virgulă) curăţenia.
(Numai noi nu facem curat în ţara asta!)
Şi-au plâns amândoi. Drept este că şi noi. Din cu totul alte motive.
Adolescent fiind, discoteci bătea. Azi îşi bate joc de ţara asta.
Mai ştiţi cum iubeam cu toţii «Lambada»?
Scuzaţi nostalgia, dar povestea e despre România!

(din ziarulprahova.ro)