AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Florin Tănăsescu: Mânca-l-ar tata de președințel, cum să-l suspendăm noi pe el?

Știți cum se spune: „În orice mut zace necuratul”. Tot așa și cu Nicușor Dan, președințel. S-a ocupat aproape juma de an de orice – atacuri la baionetă la CCR pentru apărarea minunatelor arii protejate, contraatacuri la Legea Novak și alte vreo 49 de procese recunoscute de reclamant – până când „pârâtul” și-a dat seama că-i treaba groasă. Sau l-au tras de mânecă alții: „Mă, vezi că te paște suspendarea!”.
La auzul unei astfel de fraze, președințelul cel viteaz a ieșit la rampă și s-a răstit:”Dacă nu-l votați pe Luca, arunc <>”. Adică, pune de anticipate.

Speriatu-s-au atunci minoritățile plus ceva membri de partid, fapt pentru care au „achiesat” și-au consolidat poziția președințelui la Cotroceni. Sau au „cristalizat-o”, conform limbajului de lemn al împricinatului.

La prima vedere, a-mpăcat și capra, și varza. La a doua, a uitat că mai e și o barză plecată, care se va-ntoarce la primăvară. Adică, partid, adică știm noi cine, dar nu dăm nume.

„Mânca-l-ar tata de președințel”, ar zice norodul în caz că trece Luca puntea votului. Și-o va trece, pentru că varza s-a făcut, iar capra a lăsat ciocul mai mic.

Vom avea, deci, Sărbători de Iarnă cu clinchet de clopoțel și urări gen: „Mânca-l-ar tata de răsfățel/Cum să-l mai suspendăm noi pe el?”. Deocamdată….

Adică, perioada asta, când s-apropie Postul Crăciunului, când bruma s-așterne peste Cotroceni, când pe garduri a-nceput să scrie deja „Vând porci!”…
Chestia-i că, dacă trece acest încropit „guvernănțel”, vom avea altă Mărie cu aceeași pălărie. Și-atunci te întrebi: „Pentru ce ai lălăit-o, Nicușoare, cu desemnarea?”.
Răspunsul, în caz că se învrednicește „băiețelul” să-l dea, ar fi ceva de genul: „Voi veni cu argumentele cât de curând!”.

Adică, niciodată, la fel cum ne prostește și cu dovezile anulării alegerilor din 2024.

Dar, pentru că într-al 23-lea ceas a făcut ce trebuia să facă un om zdravăn la cap în minutul doi după căderea lui Bolojan, e un lucru de mare bravură. De aplaudat. De mângâiat băiețelul pe cap.
Și de cântat în bătătură:”Mânca-l-ar tata de băiețel, cum să-l suspendăm noi pe el?”.
Deocamdată!

(din ziarulprahova.ro)

[article_sources]

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!