AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Florin Tănăsescu: VREMEA GĂȘTII GÂȘTELOR

 

„Suntem la vremea când gâștele se bat de muște, tânțarii fac pe armăsarii, javrele turbate dau din coate”.
Așa scrie cronicarul zilelor noastre. Și-i mare lucru să fii contemporan cu un astfel de om. Afli în timp real cum e dus de nas un neam.
Cui folosește chestia asta? Puțini avem habar!
Și mai zice nenea ăsta: „Plictisite să tot bată apa-n piuă, că muștele își găsiseră loc de muncă, doamnele s-au reunit într-un grup: «Gașca Gâștelor»”.
Cum ziceam, e mare lucru să fii contemporan cu un istoric d-ăsta, care se prinde de traiectoria unui neam. La ce folosește? Puțini avem habar!
I-am luat o sticlă de tărie să-i dezleg limba. Adică să aflu, înainte s-aștearnă pe hârtie, ce ne-așteaptă.
Folosea pentru scris o pană de curcă, că nu-ndrăznea – de teamă, firește! – să se atingă de vreo gâscă.
Mi-a băgat una de m-a lăsat mască: „Știi vorba aia, «Gâștele au salvat Roma, dar asta nu le-a făcut mai deștepte?». I-adevărată. N-au minte multă, dar știu să se-nvârtă”.
Enervat de răspunsul în doi peri, i-am zis: „Bre, una și cu una fac două. Iar gâștele nu ouă. Iar pe vremuri, când erau prinse umblând lelea, erau duse la obor. Alte amănunte despre ele mai știi? Sau faci mișto?”.
E mare lucru să facă mișto de tine un cronicar, da’-i tragic să afli că aripatele-astea hotărăsc soarta unui neam. C-a zis:
„Gașca Gâștelor e-n Parlament, e prin consilii județene, prin primării, pe unde vrei și mai ales pe unde n-ai vrea să le-auzi sâsâiala. Ai orbul găinilor? E o grupare din aia, infracțională, doar că destucturarea ei….”
Și-a băgat un „Aaaaaa-ha-ha-ha!”. Și sughița de râs, să moară, nu alta!
E mare lucru să fii contemporan cu un cronicar. Deci, mă temeam să n-o mierlească. I-am fript una după ceafă. Și-a revenit. Și-a zis:
„Suntem la vremea Găștii Gâștelor care conduc o țară. Nici mierla n-o mierlește fără acordul lor. Despre destructurarea grupării, ce să zic? Eu n-o s-apuc ziua asta”.
Cum ziceam, e mare lucru să fii contemporan cu un cronicar – doctor care te vindecă de orbul găinilor.
La ce folosește asta, puțini avem habar!

(din ziarulprahova)

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!