• Home
  • Prima
  • Fotbal. Kazahstan – România 0-0. Și (aproape) bătuți și cu banii luați!

Fotbal. Kazahstan – România 0-0. Și (aproape) bătuți și cu banii luați!

kazah 1

Cel de-al doilea meci susținut în aceste zile de naționala română, în Orient, cu Kazahstan, în grupele preliminare ale Cupei Mondiale de Fotbal 2018 s-a încheiat cu un scor alb. Obiectivul celor 6 puncte, din cele două meciuri, n-a fost îndeplinit. Meciul din capitala Kazahstanului n-a semănat cu cel din Armenia, tranșat din primele minute, când gazdele au pierdut un om, iar noi am avut un penalty și am zburdat două reprize în superioritate numerică. Aici, pe un teren sintetic, lunecos (e adevărat că a fost lunecos pentru ambele echipe!), ai noștri ai făcut un meci chinuit, iar finalul ne-a găsit trăgând de un egal. S-a jucat dur, gazdele, sub privirea îngăduitoare a arbitrului portughez, au scos din joc doi români, Grigore, cu fractură nazală și Chipciu, lovitură inghinală dură. Am avut o singură ocazie uriașă de a marca în minutul 87, dar ai noștri au lunecat, s-au încurcat reciproc și finalul, cele patru minute de prelungiri au găsit echipa gazdă în atac continuu în careul nostru. Felul în care NU ne-am adaptat terenului și jocului agresiv al gazdelor, lipsa de curaj a atacului nostru au dus la pierderea a trei puncte pe care contam sau, rămânând obiectivi, ne-am ales cu un punct care putea să nu fie. Având în vedere incidentul de la hotel, cănd alor noștri le-au fost furați banii, putem cita un suporter care a înfruntat frigul în Kazahstan și care a spus ceva legat de și bătuți sau aprope bătuți, și cu banii luați. Meciul de la București, cu naționala Poloniei, din 11 noiembrie, e cel care va decide dacă drumul nostru spre mondialele de la Moscova continuă sau se va încheia.
L. Iordache, AMPress

Parteneri