Gabriela Firea: Domnul Orban, dacă nu o respectă pe doamna Firea, înseamnă că nu îi respectă pe bucureşteni
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că a avut câteva replici “considerate mai spumoase” la adresa prim-ministrului Ludovic Orban, deoarece acesta i-a pomenit de multe ori numele, cu ocazia diverselor evenimente publice, într-o formulă lipsită de respect..
“Am avut şi eu câteva replici, să spunem, considerate mai spumoase, la adresa domnului prim-ministru, dar doar din cauza faptului că în fiecare dimineaţă, de câte ori era întrebat de către reprezentanţii presei sau avea un eveniment public, cum a fost şi astăzi, înaintea şedinţei de Guvern, primele cuvinte, înainte de ‘Bună dimineaţa’ sau ‘Bună ziua’ erau: ‘Firea’. Are clar o obsesie. Dar asta nu îl va salva de plângerea pe care o pregătim în cazul în care Guvernul domnului Orban îi va pedepsi pe bucureşteni”, a spus primarul general, într-un interviu TV citat de Agerpres.
Gabriela Firea a adăugat că Ludovic Orban nu trebuie să o numească “Firea”, ci “doamna Firea” sau “doamna primar general”, în semn de respect faţă de bucureştenii care i-au acordat votul.
“Am transmis atât către premier, cât şi către Ministerul de Finanţe, atât solicitările noastre – îndreptăţite, documentate şi argumentate – cât şi soluţiile pe care ar putea să le aibă la îndemână. Ori raportarea direct la PIB ori anumite procente care să fie suportate din plata utilităţilor publice, pentru că avem o lege în acest sens. Nu am primit niciun răspuns la niciuna dintre adresele înregistrate la domnul premier. Eu nu vorbesc ca domnul Orban: ‘Firea’. Eu nu sunt Firea. Eu sunt doamna Firea, doamna primar general. Îi place, nu îi place distinsului domn Ludovic Orban de persoana mea, trebuie să facă abstracţie, pentru că dacă nu mă respectă pe mine, dacă nu o respectă pe doamna Firea, înseamnă că nu îi respectă pe bucureşteni, cei care au fost în majoritate la vot acum trei ani şi jumătate şi m-au ales. În momentul în care, în România, politicienii vor înţelege faptul că trebuie să datorăm respect celor cu care dialogăm, probabil că lucrurile s-ar îmbunătăţi în ţară”, a mai spus edilul Capitalei, potrivit realitatea.net.