AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Gabriela Firea și Corina Crețu, două femei care vor, fiecare, să fie președinte. De partid sau de țară?

Presa pune cap la cap declarații, glume pe muchie, făcute cu schepsis și șoapte din culise. Conform acestora, Gabriela Firea țintește președinția PSD, dar – și mai apăsat – o candidatură la președinția României. În paralel, cam aceleași ținte ar avea și Corina Crețu, ajunsă acum pe înalta funcție de comisar european. Interesant e că amândouă au plecat din presă, Corina Crețu fiind propulsată de Ion Iliescu, președintele care a răsfățat-o în fel și chip, până la a ajunge un fel de numărul unu la Cotroceni. Gabriela Firea, ziaristă și ea, actualmente primar general al Capitalei, este deja cotată ca numărul unu în PSD, pe fondul surpării soclului lui Liviu Dragnea, ”proprietarul palmierilor văruiți din Brazilia”, după care se țin tot mai grele dosare. Ea a fost intens sprjinită de Mugur Isărescu, pe care l-a însoțit de aproape în Banca Națională și apoi în scurta perioadă cât a fost premier și apoi candidat la președinția României. Ambele femei sunt relativ tinere și cu multiple experiențe politice. Ele evită, clipind ironic, să răspundă la întrebări pe acest subiect.
C. Zamfir, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!