AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Geoană: Aşa cum noi avem nevoie de americani pentru a ne proteja securitatea, şi americanii au nevoie de aliaţii lor în Europa şi în restul lumii

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, sâmbătă, la Ploieşti, că America are nevoie de aliaţii săi în Europa şi în restul lumii, iar dacă Donald Trump revine la preşedinţia SUA, probabil vor fi “accente diferite” în relaţia SUA-NATO.

“Noi lucrăm cu ceea ce ne dau naţiunile din NATO, dacă oamenii aleg pe cineva sau pe altcineva, asta nu e problema noastră. E o decizie suverană, democratică, a acelor naţiuni. Eu pot să vă spun că, din punct de vedere al relaţiei cu preşedintele Trump în mandatul său precedent, a fost un început destul de contondent, dar pe măsură ce a descoperit valoarea adăugată a acestei alianţe pentru America şi pe măsură ce aliaţii au început să investească mai mult în propria apărare – pentru că ceea ce spunea nu doar preşedintele Trump, ci şi preşedintele Obama, preşedintele Bush, toţi preşedinţii americani, este că mulţi dintre aliaţii europeni ai Americii nu investesc în apărare şi America trebuie să plătească pentru securitatea aliaţilor, în timp ce ei îşi văd de economie şi iau gaz ieftin de la ruşi”, a spus Geoană, potrivit Agerpres.

Acesta a menţionat că în ultimul său discurs privind starea naţiunii, de acum aproape 4 ani, Trump laudă NATO.

“America are nevoie de toţi aliaţii săi din Europa şi din restul lumii pentru că această competiţie cu China, iată şi cu Rusia, cu Iranul, cu Coreea de Nord, va fi straşnică. Aşa cum noi avem nevoie de americani pentru a ne proteja securitatea, şi americanii au nevoie de aliaţii lor în Europa şi în restul lumii. Sunt convins că vor fi probabil accente diferite, dar nu văd niciun fel de risc într-o zonă atât de agresivă şi de prăpăstioasă, cum a apărut în presă”, a opinat secretarul general adjunct al NATO.

Referindu-se la pregătirea armatei române pentru un eventual conflict, Mircea Geoană a subliniat importanţa exerciţiilor militare în descurajarea unui potenţial adversar.

“Când auziţi de exerciţii, să nu deveniţi preocupaţi. E bine că facem acest lucru pentru că cea mai bună apărare este descurajarea unui potenţial adversar. Ceea ce sper pentru România (…) este ca din această investiţie mai mare (…) să putem să asistăm la o renaştere a industriei de apărare şi de dublă întrebuinţare în România. E păcat să nu încerci să creezi joburi, să nu creezi un ecosistem de inovare în jurul zonei de apărare”, a afirmat oficialul NATO.

Totodată, Geoană a vorbit despre rolul României în viitor pe plan geografic şi politic.

“Ceea ce aş vrea să se întâmple, şi lucrăm în această direcţie, să putem să îi avem şi pe moldoveni, şi pe ucraineni, şi pe georgieni, dincolo de Marea Neagră, şi pe toţi vecinii noştri din Balcani alături de noi în UE sau în NATO, în funcţie de ce îşi doresc şi dânşii, pentru că pentru România, dacă se va întâmpla, şi se va întâmpla acest lucru, va fi o schimbare istorică pentru noi. Pentru prima dată în istoria României nu vom mai fi frontiera de est a Vestului, vom merge, de fapt, mai în centrul Europei. Şi geografic, sper ca şi politic să jucăm un rol mai zdravăn în UE şi în alte instituţii, dar să ştiţi că vor fi ani mulţi de investiţii pentru a recupera decalajul pe care îl avem inclusiv pentru armata română, pentru multe alte armate, armata Germaniei este acum într-o fază de investiţie masivă, pentru că au crezut că viaţa este liniştită, calmă şi frumoasă şi uite că nu este”, a afirmat Geoană.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!