AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Geoană: Poate că e momentul să avem punte de frontieră unificate și cu Moldova, și cu Ucraina

NATO Deputy Secretary General Mircea Geoana

 

Secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, s-a arătat de părere că ar fi necesar un transfer mai rapid și mai sistematic „al dividendelor economice ale relevanței strategice”.

Românul „vrea în egală măsură – și are dreptate (…) – și să aibă o viață mai bună și să simtă că, dacă suntem în NATO și în UE, avem și un nivel de prosperitate, de dezvoltare, pe măsura relevanței strategice”, a explicat oficialul, vineri seară, la postul B1 TV.

„Dacă este un lucru pe care mi l-aș dori pentru țara mea, până la urmă sunt la NATO, dar român sunt și mă gândesc întotdeauna la țara mea, poate că lucrul care ar trebui făcut mai repede și mai sistematic – și asta e valabil și pentru baltici, și pentru polonezi, și pentru slovaci, și pentru cehi – este să facem un transfer mai rapid al dividendelor economice ale relevanței strategice”, a spus Mircea Geoană, care vorbit și despre „puseele istorice de imperialism rusesc”, dar și despre ajutorul României pentru Ucraina.

„Pentru că până la urmă e OK, o să fie trupe aici, românii trebuie să stea liniștiți, NATO este aici și apărăm acest teritoriu, dar bătălia adevărată, competiția adevărată, este cum faci să îți vină și investiții, cum faci să înveți din criza cerealelor și să investești în sfârșit în Portul Constanța și în porturile dunărene, cum faci să fii pregătit pentru reconstrucția Ucrainei, că vine, să nu te trezești că alții iau porția leului și tu, care ai ajutat în război, te miri de ce nu îți intră și ție ceva în desagă”, a explicat Mircea Geoană.

„Poate că este momentul să facem ce trebuia să facem de mult, să avem punte de frontieră unificate și cu Moldova, și cu Ucraina. Sunt multe lucruri care poate că această zdruncinătură strategică sper să fie și în sens bun, o zdruncinătură în sensul modului în care îți folosești avantajul strategic, pentru că până la urmă cetățeanul român vrea două lucruri. Vrea să fie sigur că nu i se întâmplă și lui nenorocirea care se întâmplă ucrainenilor, și pentru asta suntem în NATO, dar vrea în egală măsură – și are dreptate (…) – și să aibă o viață mai bună și să simtă că, dacă suntem în NATO și în UE, avem și un nivel de prosperitate, de dezvoltare, pe măsura relevanței strategice”, a mai spus oficialul, potrivit b1tv.ro.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!