Germania. Atacatorul sinucigaș de la Ansbach jurase credință Statului Islamic
Atacatorul sinucigaș care a rănit 15 persoane în Germania, la Ansbach, era membru al grupării extremiste Statul Islamic, relatează DPA, citată de Agerpres.
Imigrantul sirian care și-a detonat încărcătura explozivă în apropiere de locul unde se desfășura un festival de muzică în sudul Germaniei a jurat supunere Statului Islamic într-o înregistrare video pe telefonul său mobil, a informat anterior, în cursul zilei, un înalt oficial din domeniul securității din landul Bavaria.
La scurt timp, Statul Islamic a anunțat că atacatorul sinucigaș de la Ansbach este unul dintre ”soldații” săi care a acționat ca răspuns la apelurile de a lovi în statele membre ale coaliției internaționale ce luptă împotriva sa. Procurorii anchetează acest caz având deja aceste date care certifică legătura atacatorului cu organizația teroristă-jihadistă.
D. Dumitru, AMPress
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






