Ultimate magazine theme for WordPress.

Giorgiana Radu: A apărut un nou număr din “Banchetul”, raritate culturală a României de azi

0 60

A ieşit de sub tipar, prin grija scriitorului Dumitru Velea, un nou număr din “Banchetul”, revista Fundaţiei Culturale “Ion D. Sârbu” Petroşani, apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România. În cele 232 de pagini sunt comprimate trei numere (ianuarie, februarie, martie) care arată “conştiinţa noastră mai bună”, “piatra din unghi a culturii române”, ni-l înfăţişează pe Brâncuşi “pontiful artei moderne” şi delectează cititorul cu filosofie, poezie, eseuri, memorii şi nu numai.

Ca şi în celelalte numere ale publicaţiei de înaltă ţinută culturală, este nelipsit Eminescu, tradus în limba lui Goethe, la care se adugă şi traduceri ale altor autori tineri sau consacraţi.

Redactorului şef al revistei, Dumitru Velea, i se datorează această bijuterie – “Banchetul” regal al “pieţei” culturale din România, care merită aşezată la loc de cinste, în fiecare bibliotecă. Parcurgerea celor peste două sute de pagini, adunate între coperţi generoase şi armonioase, îmbogăţesc cititorul cultural, dar mai ales sufleteşte, apăsând discret pe o clapă a sensibilităţii care vine din noi şi de dincolo de noi.

Încă o dată, Dumitru Velea, retras în Petroşanii lui, aşa cum Noica se retrăsese în munţi, ne arată că marile făptuiri de spirit se petrec cu discreţie, fără tam-tamul reclamei televizistice, în modestie şi dragoste de cultura română.

loading...

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata