AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Giorgiana Radu–Avramescu: Neiubirea dintre scriitori. „L-am vorbit de rău cât am putut”

 

Un rău nu vine niciodată singur, se zice. Și se și adeverește în foarte multe cazuri. Ca și acum. Dacă ne imaginam că, mai rău decât pandemia, altceva nu mai poate fi, iată că suntem contraziși de realitate. Cu toate că nu s-ar cădea să comparăm situațiile. Ce se petrece acum în țară, și în afara ei, întregește ceea ce ni se părea a fi răul suprem.

Începe sau nu, războiul? Vom fi parte din el? Facturile la electricitate și gaze își vor găsi într-un final „dreptatea” înspre binele consumatorului? Cum vom ieși, sau câți vom ieși cu bine din valul 5 al pandemiei de coronavirus? Acestea, dar și multe alte întrebări care neliniștesc își au răspunsul, însă cei care ar trebui să le lămurească, fie tac, fie vorbesc în „dodii și în vrăbii”, spre și mai apăsata tălmăcire a cetățeanului care așteaptă lămuriri.

Lăsând prezentul, cu neliniștile lui, spre analiza celor mai pricepuți, mă întorc puțin în timpul lui Emil Cioran. Așa cum am mai spus, iubesc scrisul lui, și tocmai de aceea, dezamăgirea (poate e mult spus!) a fost pe măsură, dând peste câteva pasaje din volumul „Caiete 1957 -1972”, un fel de jurnal al gândurilor sale. Deși știu foarte bine că un scriitor trebuie „judecat” prin creația sa, și nu după caracterul său, nu am reușit să aplic această regulă.

Iată ce gândea Cioran despre Camus: „Albert Camus moare într-un accident de mașină. Moare într-un moment când toată lumea, poate și el, știa că nu mai are nimic de spus și că trăind nu putea decât să decadă din gloria sa disproporționată, abuzivă, chiar ridicolă. Imensă mâhnire la vestea morții sale, ieri seară, la ora 23, în Montparnasse. Un excelent scriitor minor, dar care a fost mare pentru c-a fost total scutit de vulgaritate, în ciuda tuturor onorurilor ce-au plouat peste el.
X
N-am vorbit cu Camus decât o singură dată, în 1950, cred; l-am vorbit de rău cât am putut, iar acum mă simt lovit de o cumplită și nejustificată remușcare. Rămân blocat în fața unui cadavru, mai ales când e atât de respectabil. Tristețe de nespus.
X
Mi se cere să scriu un articol despre Camus? Refuz. Moartea lui m-a tulburat adânc, dar nu găsesc nimic de spus despre un autor care și-a făcut plinul de glorie și a cărui operă, cum am spus în scrisoarea de refuz, are o „semnificație întristător de evidentă”.
X
Camus care a protestat atâta împotriva nedreptății, ar fi trebuit, dacă voia să fie consecvent, să protesteze și contra celei a gloriei sale. Ar fi fost însă indecent s-o facă. Și probabil credea că-și merită gloria.
Dacă am împinge până la capăt mania dreptății, am cădea în ridicol sau ne-am nimici. E mai multă eleganță în resemnare decât în revoltă, și mai multă noblețe în anonimat decât în larma, în tapajul ce se face în jurul unui nume.
Merită dispreț oricine aderă la celebritatea sa, oricine nu se simte umilit și ofensat de ea”.

Acestea erau sentimentele filozofului român, față de scriitorul francez, care în 1957 a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură. Iubirea dintre scriitori, ca în oricare alte priceperi și profesii, a cunoscut întotdeauna șubrezenii. Și, se pare, cu cât altitudinea e mai sus, cu atât critica „fratelui” de cuvânt e mai aspră. Doar că, parcurgând spusele scriitorului român, putem cădea „în păcat”, dacă n-ar fi ultima frază care spune totul. „Merită dispreț oricine aderă la celebritatea sa, oricine nu se simte umilit și ofensat de ea”. Aceasta îi reproșa Cioran lui Camus. De fapt, nu lui, ci omului ca specie. Emil Cioran nu accepta trufia. Trufia l-a aruncat pe Lucifer din cer, pe Adam si Eva din Rai. Trufia nu este suportată de Cioran, care ar fi refuzat orice mărire, orice servire. Poate și datorită educației primite în copilărie, el fiind fiu de preot.

Lăsând deoparte vrajba dintre scriitori, resentimentele, invidiile, care sunt redate cu atâta talent, noi, cititorii ar trebui să rămânem cu bucuria lecturii, tratând totul ca pură literatură, detașându-ne de trufia omenească și disprețuind-o, așa cum face și filozoful român. Cu atât mai mult cu cât, astăzi, neiubirea dintre artiști, scriitori, actori se redă în spațiul public în cuvinte atât de sărace, cu injurii de mahala și reacții neinspirate.

Și, rămânând în prezent, războaiele nu cumva sunt și ele rezultatul trufiilor unor inși?

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!