Emil Cioran, Lacrimi și sfinți: Dorinta de a-ti plimba tristetile sub alte ceruri, de a te întări sub alt azur

„Preocuparea indelungata de sfintenie iti impune o convalescenta de cativa ani. Te apuca atunci dorinta de a-ti plimba tristetile sub alte ceruri, de a te intari sub alt azur. Infinitul sfinteniei dezvolta, prin reactie, nevoia de spatiu. Ai vrea sa te intinzi intr-o verdeata si sa privesti cerul fara prejudecata inaltimilor. Paganismul este adancimea aparentelor, iar sfintenia, boala adancimilor.

„Nu pot sa fac o diferenta intre lacrimi si muzica” (Nietzsche). Cine nu intelege cu iuteala fulgerului acest lucru inseamna ca n-a trait nici o clipa in intimitatile muzicii. Nu cunosc nimic in afara de muzica lacrimala. Caci ea, plecand de la regretul paradisului, da nastere la semnele acestui regret, la lacrimi.
Caterina de Siena ajunsese sa se hraneasca numai cu Cuminecatura. Usor de facut, cand ai cerul in spate. Extazul distruge roadele pamantului. Ea sorbea cerul in Euharistie. Pentru un credincios, infinitezimalul ceresc care e cuminecatura este mai nutritiv decat alimentele de aici, de jos. De ce vor cere inaltimile suprimarea mancarii? Si de ce poeti, muzicieni, mistici si sfinti vor folosi, in moduri diferite, asceza? Foamea voluntara este o cale spre cer; foamea din mizerie, o crima a pamantului. Intoarce-mi-voi ochii spre foamea cereasca; si ea va avea ca sprijin directia inimii.

Sfintenia ar fi fenomenul cel mai extraordinar care se poate concepe si care ar depasi pana si Divinitatea, daca obiectivul ei practic ar avea o valoare efectiva. Este cunoscuta dorinta pasionata a tuturor sfintilor de a prelua suferintele si pacatele muritorilor. Cate exclamatii nu s-ar putea cita in acest sens si cate explozii de mila infinita. ” (fragment)