AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Giorgiana Radu-Avramescu: Uneori, prin diplomație și vorbe gingașe, nu poți stârni trezirea unui popor

 

Ani buni, de la vârsta de douăzeci, și până la 37 de ani, am trăit lângă un scriitor, lângă un publicist, lângă un om care nu se sfia să-și spună opinia, legată de ceva sau altceva, legată de oameni, de societate, de sistem și sisteme, de politic ori apolitic. 

Întotdeauna, vremurile, etapele, au presupus greutăți, disensiuni, anomalii, și, pe alocuri, cuvinte de laudă asupra a tot ceea ce-am trăit, politic, social, economic, cultural.

Am citit, am ascultat, am văzut cum se scriu analizele poitice, cum se definesc etapele sociale, și nu doar, ale unei țări. Sunt departe de a face o astfel de analiză. Însă privesc, gândesc și simt ca un om simplu, chiar dacă facultatea de Jurnalism îmi conferă o anumită credibilitate.

Privesc la haosul ce se arată acum, dar mai degrabă privesc la oamenii care se implică. Fiecare are la rându-i o viață, dincolo de țară, de mai binele ei, de mai frumosul ei, de liniștea ei, resimțită și trăită, și dorită de cetățean.

Nu partinizez cu nimeni, nu am științe politice. Doar văd, aud, și simt. Constat de multe ori, că omul politic e departe de omul om. De ce spun asta?

De curând, am avut o scurtă întrevedere cu liderul unui partid. Diana Iovanovici-Șoșoacă! Știu, deranjează pe mulți. Spiritul ei bătăios nu e în firea, pe placul multora. Dar, poate că discursul ei, deloc blând, prea sincer și vulcanic, nu e strategie ca la mulți dintre politicieni. E doar dorința de a se face auzită, de a fi înțeleasă, ceea ce desigur îi aduce prejudicii. E o alegere însă! Poți fi judecat, criticat, dar sigur ascultat! Uneori, prin diplomație și vorbe gingașe, nu poți stârni trezirea unui popor. Nu-l poți face să-și întrebe conștiința despre spirit, neam, rădăcini și dorința izbânzii!

Diana Iovanovici-Șoșoacă, femeie tânără, cu copii și o familie de care rar se bucură, e mereu pretutindeni, e în mijlocul acelora care au nevoie de ea, de vocea ei, de profesia ei de avocat, de tot ceea ce poate face prin experiența profesională, umană și politică, pentru cei care au nevoie de sprijin, pe care nu-l primesc din partea instituțiilor abilitate. Ci, dimpotrivă! Sunt ignorați!

Cu neștiința mea, observ cum prea ușor judecăm pe aceia care încearcă, pe aceia care vor să schimbe ceva în bine, în țara lor, în societate, și prea lesne ne lăsăm manipulați de aceia care deprind tehnica manipulării. Sigur, vorba dulce mult aduce, dar ce rezolvă ea, oare, în afara unei duceri spre nicăieri, spre visuri visate, și atât? 

Vorba tăioasă, sigur nu convine, dar cum altfel te poți face auzit astăzi, între atâtea vorbe mieroase, care par că la nimic nu duc?

Cred că e vorba de asumare, pe care puțini, de la putere și din opoziție, și-o permit! Cu riscuri, desigur! Cu compromisuri, judecăți și sancțiuni! Iar omul politic, care de acestea se ferește, asumat nu este. Demagog îmi pare, iar poporul prea bleg îl consideră, manipularea ușoară îi atribuie! 

Vremuri politice și geopolitice alambicate trăim, dar bine ar fi să privim, să ascultăm mai atent la ceea ce politicienii mai mari, ori mai mici, ne transmit. Judecata ne aparține, indiferent de calea pe care mesajul ne este transmis. Să ajungem dincolo de ceea ce canalele media vor să ne inducă. Să alegem singuri adevărul. Iar pentru a-l discerne, trebuie să privim, să ascultăm în profunzime, nu pe secțiuni tăiate dintr-un film furnizat spre abolire!

Nu tonul, nu vorbele tăioase, nu vorbele mieroase ne aduc deslușirea. Ci faptele concrete ale fiecăruia, ale insului care se zbate, renunțând de multe ori la toate ale lui, ale familiei, ale pasiunilor și liniștii de sine, pentru credința reușitei întru binele unui neam, unei istorii care cu sânge s-a scris, și descătușată trebuie să fie, să existe, lipsită de foame, de război, de înrobire. Să fie liberă în traiul decent, liberă în simțire, liberă în cuvântare aici, în Uniunea Europeană, și peste Ocean. Să fie ea, să se impună în lumea largă. Căci calități, resurse și oameni profesioniști are din belșug!

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!