A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Giorgiana Radu: Casca din urechea Gabrielei Firea

6 282

 

S-a dovedit de multe ori că aparențele înșală, în ceea ce privește omul și, mai ales, omul politic. În urmă cu ani buni, pe când Gabriela Firea era jurnalist la Antena 3, mi se părea că-și desfășoară corect, echilibrat munca de ziarist. Nu se întrezărea pe atunci de o moralitate precară, până când, intrând în râvnita meserie de politician, și-a dat arama pe față. Să ia politica mințile oamenilor, sau abia atunci devin ei, cei adevărați?

”Fiara” din Firea s-a dezlănțuit când aceasta era Lia Olguța Vasilescu a lui Ponta, adică la alegerile de acum cinci ani. Atunci a scos la suprafață tot veninul, pentru a-l denigra pe Iohannis. Putea, cu inteligență, doar să-l critice. Putea, cu talent, să-l facă țăndări. A recurs la cele mai odioase tertipuri. L-a făcut vânzător de copii pentru organe, dacă nu mă înșel, l-a învinovățit pentru faptul că nu avea copii. De parcă ar fi singurul caz în care o familie nu are această împlinire. Nici Ion Iliescu nu are copii, și nu cred că cineva l-a judecat pentru acest lucru în campaniile sale electorale.
Nu-s apărătorul lui Klaus Iohannis, dar mizeriile la care s-a pretat Gabriela Firea atunci m-au șocat, mai ales că era unul din jurnaliștii femeie pe care-i admiram.

M-am gândit că poate a fost doar o scăpare. Dar se pare că primarul general al Capitalei s-a pierdut cu firea rău de tot. Mizele în politică sunt atât de mari, încât nimic altceva nu mai contează. Nici măcar copiii bolnavi de cancer. Da, mama Gabriela Firea a devenit insensibilă chiar și atunci când este vorba de o astfel de dramă. Ochelarii de cal stau înțepeniți pe chipul ei, astfel că dincolo de propriile interese nu mai vede nimic, n-o mai sensibilizează nimic, nici măcar chinul unor copii și al părinților deopotrivă.
Boala asta câinoasă lovește la întâmplare, doamnă Firea. Sunteți mamă. Nu vă e teamă deloc? Politica nu oferă imunitate la boli.

Cât de jos să cobori, să distribui un mesaj aberant ca al acelei modiste?! Care, întâmplător, nu are copii. Așa înțeleg. Asta îi poate folosi drept scuză ei, dar dumneavoastră nu tresăriți nicio clipă, la gândul că o asemenea năpastă s-ar putea abate și asupra copiilor pe care-i iubiți?

Gabriela Firea pare într-o transă fără de sfârșit. Mă întreb ce s-ar face PSD-ul fără găselnițele ei? Tot ea a fost cea care a descoperit și casca inexistentă din urechea lui Iohannis. Tocmai ea, fost om de televiziune, care știe foarte bine cum funcționezi când ai o cască în ureche.

Toate acestea și multe altele din cursul ei politic arată nu doar disperare, ci și pană de idei. Negăsind strategii de campanie care să fie dure, dar inteligente, Firea a coborât în groapa cu mocirlă și a împroșcat cât și cum a putut. A pariat pe naivitatea cetățeanului care pleacă urechea la subiecte ieftine, nevaccinat la păcăleli, dar a pierdut. Votantul român de azi s-a mai deșteptat, chiar dacă – într-un alarmant procent – primește ajutor social.

Păcat, doamnă Firea! Vă credeam altcum, poate mai umană. Se pare că țățismul este o calitate absolut necesară a celui care face politică. Poate că era mai bine dacă rămâneați jurnalist. Dar, din presă nu faci averi uriașe.

loading...
6 Comentarii
  1. LevSt. spune

    Cum am ajuns sa o subestimam pe Viorica Dancila. Inedita strategie ad-hoc care o propulseaza (de Magda Gradinaru-ziare.com)____—–____ nu aduc niciun citat din acest excelent articol, cu a carui introspectie sociala si a individului , nu poti sa nu fii de acord, ba chiar si razi la anumite idei, care sunt -insa- la fel de corecte.TOTUSI: sa nu uitam ca in narativul romanesc expresia „astia sunt oamenii, cu astia defilam”, este o realitate seculara, insa sunt „oripilat”(***nu de acest articol) de faptul ca dupa ce s-au separat apele( adica procentajul dintre ihanis si viorika este atat de mare incat pare imposibil de rasturnat) multi scriitori cu pertinenta, au inceput s-o atace pe veorika la modul barbar, cea ce mi se pare nu numai de prost-gust, dar poate deveni contraproductiv…Pe veorika am „articulat-o” de zeci (sau sute de ori), si chiar daca in aprox. 3 ani de ocopare a functiei de pm(prima sau a doua, in stat) putea sa rastoarne muntii, uitam ceva si mai important, si anume ca , candidatul ihanis are 5 ani de activitate ca PRIMA functie in stat, cea mai potenta, desigur daca nu o lasi sa-ti scape printre degete, sau o impingi tu insuti, la cosul de gunoi…Si aici se regaseste intreg raspunsul in refuzul lui ihanis de a avea o dezbatere in doi cu contracandidatul ultim, asa cum trebuie sa aiba inainte de turul I, chiar mai multe dezbateri publice, cu TOTI candidadtii…Iar aceasta pentru ca realizarile lui ihanis -PENTRU TARA- sunt ZERO, singurele realizari sunt cele personale(vacante si excursii in tara dar mai ales internationale -pe gratis- cat incape, carti vandute la fraieri, salariu umflat, bonusuri si diverse alte avantaje, etc.)…Da, veorica nu este sub nicio forma potrivita pentru decizii publice, nici la nivel de comuna, insa ihanis este la fel, chiar „si mai si”, avand in vedere cheltuielile personale la care a supus bugetul, dar si murdara si usturatoarea palma data Romanie( si ne prefacem ca o uitam)i, spunand ca „Romania nu este capabila de presedintia UE”( care -ulterior- s-a dovedit a fi fost ceva peste OK), nu mai amintim(in detalii) de profilul sau „moral”, ex. ilustrativ,demiterea nejustificata chiar abuziva a LKC(altfel, prietena cu el), care -si ea- ulterior a dovedit-PENTRU INTREAGA EUROPA- ca este mai mult decat OK, in prima functie de acest fel, in Eu.(vom vedea pe parcurs, cum se descurca)…(cont.)(*** in realitate nu sunt deloc oripilat -nici macar socat- de campania anti-dancila, eu insumi am pleznit-o de zeci de ori, insa incrementul paramount de dejectii, venin si ura , impotriva ei, au crescut exact la momentul cand ea avea tot dreptul sa-l intrebe si sa-i puna intrebari- fata in fata, la modul cel mai public- candidatului principal, care si-a regasit un imens sprijin in aceasta hoarda de indivizi deveniti masiv pupincuristi, desi orice minim bun-simt, ne spune ca aceaste dezbateri sunt absolut necesare, chiar daca obligativitatea nu este legiferata)….
    -cont- Iar acesti ” mari ziaristi, formatori de opinie”, etc, uita ca daca la 1947 s-ar fi tinut un corect scrutin popular, comunistii nu ar fi castigat, sau ( sa zicem) ar fi castigat cu 51%, insa asta i-ar fi obligat sa accepte ca cealalalta JUMATATE a tarii nu este de acord cu ei, insa refuzand si ei dezbaterea publica, au dat impresia( si apoi au impus-o) ca toata lumea este pentru ei, exact ce se intampla acum, ihanis(si mafia sa) vor sa dea impresia si in tara si international, ca nici nu exista -sub nicio forma- alternativa pentru el si ai sai, desi chiar voci din penele au spus public ,ca este o mare eroare neacceptarea dialogului public…iar -tot acesti mari „ziaristi”- daca-i citesti, notezi cum se dau de ceasul mortii cand scriu despre principii, insa cand a devenit situatia(si inca una de importanta maxima) sa respectam principiile, uitam de ele si ne facem pres la piciorele celui care pare a iesi invingator…Iar aceasta – ca sa inchei- este cu adevarat preludiul si antecamera dictaturii, chiar daca in „democratia” romaneasca, s-a gasit mijlocul ca acaeasta dictatura sa nu mai fie personala, ci a unui grup ceva mai largit, tocmai pentru a mima democratia…De retinut:Adevarul iese la iveala numai din contradictii, concurenta si lupta ideologica, INSA dusa onest si la modul cel mai transparent si public, si nu prin canalizari, cum forteaza ihanis..

  2. LevSt. spune

    avand in vedere mascarada de (asa-zisa!) campanie electorala-dar trebuie considerata si mascarada generala- si fundatura in care s-a ajuns, in eventualitatea ca veorika nu va indrazni sa tina respectiva dezbatere cu caricatura iohanisa( propusa) sau cu o holograma a acestuia, ea si absolut toti ceilalti candidati(***) trebuie sa ceara si sa forteze ANULAREA INTREGULUI PROCES ELECTORAL, si reluarea de la zero, timp in care ar trebui aduse cateva modificari necesare si folositoare procesului, enumar trei: reducerea la jumatate(si chiar mai jos) a numarului de semnaturi pentru a intra in cursa, iar aceasta va da posibilitatea angajarii in cursa a unei baze mult mai largi, cea ce va insemna o reala sansa de a gasi candidatul potrivit, 2- taierea oricaror subventii de la buget pentru orice candidat (si/sau partid), persoanele doritoare de functie trebuie sa-si gaseasca singure sponzorii, grupurile cu care rezoneaza, etc., si in acest fel programul cel mai atractiv pentru populatie, poate fi inaintat in proces( iar aparitiile TV si Radio-ca timp-, trebuie sa fie egale pentru orice candidat) , si 3-pe langa economisirea a acelor 150 milioane EURO(deja cheltuite, sau pe cale de epuizare) guvernul poate face un mic profit de 10-15 milioane euro, DACA tot procesul se va face prin CORESPONDENTA, guvernul emite doar formularele, pe care votantii le vor cumpara la un pret absolut minimal( 2 lei= 0,5 euro/ bucata) si -tot guvernul-prin posta va emite niste timbre speciale, care -desigur- vor avea o supravaloare, si astfel, oricine va cheltui 4-5 lei, va putea fi realmente mandru si satisfacut ca ajuta si nu izideste,nu arunca in vant, „banii guvernului”, care -de fapt- sunt propiile taxe, care pot fi foloste pentru spitale, scoli, etc .(***- la situatia actuala, este evident ca ihanis a insultat intreg poporul roman, toate nationalitatile conlocuitoare si toata diaspora, pentru ca intre candidati s-au regasit si persoane de alta etnie cat si rezidenti/( si cu cetatenie dubla), in alte tari, aici nu mai este chiar deloc o ecuatie cu ihanis/dancila, este vorba de principiu, care daca nu este respectat, situatia nu poate avea urmari pozitive pentru natie si nici macar pentru stat…)

    1. LevSt. spune

      Viorica dancila se gandeste sa dea buzna la „dezbaterea” lui Iohannis.(…)___—-___ in primul rand , rusine magarilor care sunt gazada unei asemenea „dezbateri”, probabil ca invitatii sunt alesi pe spranceana, nimeni sa nu puna vreo intrebare incomoda…Doi si f. important, veorika va comite o imensa eroare daca se va duce la respectivul eveniment(va arata ca si ultima miloaga), dimpotriva , ea trebuie sa-si organizeze pe al ei insasi, si -cum ziceam- sa formeze un „dialog” cu caricatura, holograma sau sosia( sau un impersonator) al lui ihanis, iar la intrare, un „Bine ai venit, Iohannis”, personal cred ca actiunea ii va aduce simpatie si suport nu numai in tara dar si din partea opiniei publice (si politice) internationale, pentru ca mai in toata lumea, aceasta regula(dezbaterea publica intre candidati) se respecta, iar evidenta arata clar ca ihanis este cel care o ocoleste…

  3. LevSt. spune

    Dancila, propria dezbatere.(…)___—-___ Desi dezbaterea intre cei doi ar fi cea care poate limpezi niste ape, tot e bine si asa, insa numai daca merge pe lucruri si fapte reale si nu pe chestii emotive, xenophobe, etc. INSA: PENTRU CA S-A AJUNS PE ULTIMA SUTA DE METRI -SPER- TOATA LUMEA INTELEGE CA TARA ESTE F. DIVIZATA, iar aceasta nu doar din cauza unei singure parti, tara este divizata si retrogradata( pentru ca -real- este retrograda) in egala masura din cauza pesede-ului( mai spre sfarsit implicit din cauza veoricai) dar si a lui ihanis care a avut 5 ani de zile la dispozitie sa faca ceva bun si progresist, pentru tara, insa el este cel care a coabitat bine-merci cu pesedeul, insasi veorika este -cumva- creatia lui, el a acceptat-o fara sa clipeasca, iar -ulterior- a avut cel putin O MIE de ocazii( adica, macar, una /zi) sa o trimita la plimbare, insa lasitatea sa devenita legenda, l-au retinut, in schimb a demis persone care -si inainte si ulterior- au demonstrat ca au valoare, cazul LKC, iar aceasta tocmai pentru a face pe placul pesede-ului si veorikii…Deci ajungandu-se pe acesti ultimi metri, SPER(din nou) ca fruntasii parlamentului au inteles ceva si anume toxicitatea celor 2 personaje si -gandindu-se doar la tara- toti, isi vor da mana si vor tine o sedinta fulger in care sa-i demita pe cei doi mameluci, din orice functie publica(politica sau admnistrativa) fara drept de a reveni in urmatorii 10 ani , si sa se inceapa o noua campanie de la zero…dar daca animozitatile de la forul suprem nu vor permite nici macar acest ultim remediu, SPER(inca odata), ca macar in tara, se regasesc adevarati patrioti (inclusive primari, etc.) care vor sabota masiv si total alegerile, si -in parallel- sa obtina semnaturi pentru demiterea definitiva a lui ihanis si dancila, si pregatirea pentru o reala campanie , pentru noi alegeri…Iar daca tot se va( s-ar) face asta , oamenii ar trebui intrebati daca nu cumva chiar le-a iesit pe nas, republica, si daca nu cumva doresc si ei sa traiasca in liniste si prosperitate, precum in toate Monarhiile Europene, cele Arabe si Japonia?

  4. LevSt. spune

    mal ar fi ca primii care se gandesc serios la idea de mai sus( daca nu cumva au avut-o ei insasi), sa fie marii perdanti din turul I, adica Barna Diaconu si Paleologu dar si toti ceilalti, Cumpanasu, etc., pentru ca astfel chiar vor avea o sansa la aceasta cursa…Dar cei mai multi (ca numar) care sa imbratiseze idea, ar trebui sa fie cadrele si oricine lucreaza in educatie, adica de la cea mai tanara educatoare de la grupa mica, de la gradinita, pana la cel mai batran si respectat academician(ca trebuie sa existe si asa ceva), adica profesorii, cum li se spune generic, pentru ca ei ar trebui sa se simta cei mai afectati, avand in vedere ca cele doua loaze(ihanis si veorika) sunt „profesori”, pentru ca oricine zice:” daca ASTIA doi sunt cei mai buni( pentru ca au ajuns nr1 si 2 , pe tara) atunci cum sunt restul?!

  5. LevSt. spune

    -mai sus NORmal ar fi ca…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More