Cândva, nu cu veacuri în urmă, ci  mai acum câteva decenii, România număra 22 de milioane de suflete. Așa ne învățau cărțile din clasele primare. O estimare făcută de Wikipedia.org în iunie 2017 arată că țara noastră are o populație de 21.598.042 de locuitori. Cele opt cifre par entuziasmante, dar deloc verosimile. De unde atâția oameni, când de două decenii și ceva, aproape trei, ne tot pleacă rude, cunoscuți, prieteni. Satele noastre, multe dintre ele, au rămas doar cu bătrânii care duc dorul copiilor, bătrâni ce mor singuri sau își cresc nepoții până când și aceștia vor lua calea străinătății. Româncele badante fac menajul în casa multor familii din cizma conturată pe harta Europei. În Spania, muncile agricole poartă amprenta conaționalilor noștri. Căpșunile sunt culese cu îndemânare românească, exploatată, uneori, până la epuizare. Diaspora este dominată de cetățeni români care au plecat, nu în voiaj, ci în căutarea mai binelui material, lăsând-și acasă copii, părinți, soți, soții pe care distanța îi separă, uneori, definitiv. Și, de parcă pribegia lor nu ar fi de ajuns, unii politicieni s-au gândit să combată spălarea banilor tot prin ștergătorii de praf și de funduri străine. O știre arată că senatorul PNL Florin Cîţu afirmă că PSD are un proiect la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prin care românii vor fi obligaţi să justifice cu documente sume trimise în ţară, mai mari de 1.000 de euro, riscând confiscarea banilor şi amenzi de până la 150.000 de lei. Dacă spusele liberalului sunt adevărate, oare până unde se va ajunge? Economia țării funcționează și datorită celor care trimit acasă remunerația muncii lor. Aici să fie buba? Asta e găselnița banilor negri? În sumele trimise de cei care muncesc în Italia, Germania, Anglia, etc, pentru a-și construi o casă, pentru a-și întreține familia? Îndoi-m-aș!
Nu doar clasa muncitoare părăsește România. În ultimii ani se petrece un exod al medicilor și cercetătorilor de înaltă clasă, apăsător și alarmant pentru spitalele și bolnavii din țara noastră, pentru progresul științei, țară frumoasă și bogată structural, dar prea săracă pentru a plăti salarii decente. Cândva prosperă, România, „Grădina Maicii Domnului” (ce metaforă splendidă!), a fost jecmănită de propriii conducători. A fost jefuită și dezbrăcată până la piele de tot ce putea fi tranformat în bani mulți. Firește că nu în folosul cetățenilor, ci în buzunare politice, colorate în roșu, galben…sau ce culori au mai îmbrăcat partidele de-a lungul celor aproape trei decenii.
Suntem în anul care celebrează 100 de ani de la Marea Unire înfăptuită în timpul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria. În fiecare zi, Centenarul e pe buzele tuturor politicienilor, care mai patriot, care mai iubitor și propovăduitor al istoriei noastre. În discursuri, toți își iubesc țara. Realitatea este de departe alta. Dacă astăzi sărbătorim un veac de la Marea Unire, nu cumva la un moment dat vom comemora „Marea Risipire” a acestui neam care încet, dar sigur, pleacă fiecare încotro îi pare mai de trăit? Potrivit unor studii, suntem pe primele locuri la mortalitate infantilă și spre finalul clasamentului în ceea ce privește natalitatea. Așadar, avem toate șansele să ne împuținăm, iar recensămintele să rămână cifre statistice goale de realitate.

(editorial pentru Ziarul Prahova)