Giorgiana Radu: Sub ploaia abundentă, seceta se accentuează!

Ploaia, binecuvântare pentru natură, fenomen fără de care viața nu ar fi posibilă, s-a revărsat furioasă zilele trecute. Multe zone din țară au fost nu doar spălate cu lacrimile reci căzute potop din cer, ci de-a dreptul inundate. Zeci de gospodării înnoroiate, sute de oameni evacuați și numeroase drumuri naționale și județene închise traficului, sunt principalele urmări ale dezlănțuirii naturii.

Ploaia, cea fără de care nu am avea pâinea cea de toate zilele și apa atât de necesară supraviețuirii, își arată uneori și reversul extrem. Azi reînvie plantele, iar mâine doboară case, poduri și dislocă dealuri. Dacă în urmă cu câteva săptămâni, preoții făceau slujbe în care împreună cu enoriașii chemau ploaia prin rugăciune, iată că la sfârșit de iunie, abundența apei a creat pagube majore. Pentru agricultură, ploile căzute zile în șir sunt la fel de dăunătoare ca și seceta.
Ploaia și seceta, doi poli opuși, primul fiind necesar cu măsură, celălat negativ, suportă și conotații metaforice. Poate că potopul îmbrăcat zile la rând în coduri galbene și portocalii a vrut spălarea unor păcate. Perioadele înnourate ale vremii au coincis cu cele sumbre care s-au abătut în ultimul timp asupra României, țesute de inși interesați, lipsiți de virtuți patriotice. Patriotismul, mineral esențial în componenta sufletească a fiecărui român, începe să nu mai fie detectat. Seceta pare că s-a abătut iremediabil peste țara noastră, la acest capitol. Nicio ploaie de vară sau de toamnă, sau de …, nu-l mai ajută să răsară. Sămânța rămâne în arătura tasată de tăvălugul politic, iar noi tot așteptăm să vedem firul verde ițit prin roua dimineții.

P.S. Un politician remarca pe pagina de socializare că, de două săptămâni, de când a început Campionatul Mondial de Fotbal, în Rusia e soare, în timp ce în Bulgaria, Grecia și România sunt ploi și furtuni. Să fie doar o coincidență? Referitor la acest fapt, cosmonautul Dumitru Prunariu își amintește un episod din 1980, când rușii se lăudau cu rachetele de alungare sau provocare a ploii.
Dacă vremea poate fi influențată prin tehnologii moderne, ar trebui să inventăm un artificiu pentru dezmorțirea patriotismului în simțirile conaționalilor noștri, până nu e prea târziu și seceta îl stârpește definitiv și iremediabil.

Distribuie prietenilor

(editorial pentru Ziarul Prahova)