hai să mergem iubito, nu știm unde, dar hai
pregătiți ca de Paști, pregătiți ca de mai
sărbătorile vin, sărbătorile trec
toate-n si-ul bemol cântă fin și petrec,
pregătit să te am, tu discret să mă ai
pregătiți cu bagaje să plecăm pe la mări
tu îți faci geamantane, mici poșete se-adună
eu aș lua-n buzunar și o parte din lună
și un țoi de palincă pentru mici disperări
hai să luăm și un ied în poșeta ta mică
și-un lăstun care ieri de departe-a venit
și să pun pe buricul tău dezvelit,
cartea-mi ultimă să-ți țină în beznă de frică
hai iubito, să mergem, gata-i totul, tu ai
zestre de la mama ta un tramvai
eu visez să râșnesc din lună mălai
hai să mergem, nu știm unde, dar hai
Lucian Avramescu, 28 aprilie 2017, Sângeru
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






