Halep, după suspendarea pentru dopaj pe o perioadă de patru ani: “Sunt şocată şi dezamăgită de decizia lor”
Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat, marți, că un tribunal independent a decis ca jucătoarea de tenis, Simona Halep, să fie suspendată pe o perioadă de patru ani pentru încălcarea programului anti-doping.
La scurt timp, Simona Halep a transmis un mesaj pe reţelele sociale.
“Astăzi, un tribunal din cadrul Agenţiei Intenționale pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat o decizie provizorie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai greu meci din viața mea și, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viața tenisului. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru și mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conștient sau intenționat, vreo substanță interzisă.
Am refuzat să accept decizia de suspendare de patru ani şi am contestat-o potrivit prevederilor legale. Într-o decizie de 126 de pagini, tribunalul a admis ambele acuzații aduse de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) – un test de urină pozitiv pentru o substanță interzisă și o încălcare a programului de Pașaport Biologic al Sportivului. Reprezentanții mei și cu mine am prezentat ITIA și tribunalului dovezi convingătoare în sprijinul apărării mele şi am formulat mai multe întrebări legitime cu privire la concluziile la care s-a ajuns în jurul testării mele biologice pentru sportiv (ABP).
Deși sunt recunoscătoare să am în sfârșit un deznodământ în faţa unui tribunal, după numeroase întârzieri nefondate și cu sentimentului de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt şocată şi extrem de dezamăgită de decizia lor.
Cred într-un sport curat și, în aproape două decenii ca jucător profesionist, de-a lungul a sute de turnee și două titluri de Grand Slam, am fost supusă la peste 200 de teste de sânge și urină pentru a verifica dacă există substanțe interzise – toate acestea au fost curate, până la 29 august 2022.
Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele de încredere și a fizioterapeutului, am revizuit suplimentele nutritive. Niciunul dintre ingredientele enumerate pe aceste noi suplimente nu includea substanțe interzise, însă acum ştim – și tribunalul a fost de acord -că unul dintre ele era contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul inițial pozitiv până la începutul anului 2023, toate rezultatele fiind negative. În ciuda acestor dovezi, ITIA a adus o acuzare ABP numai după ce grupul său de experți a aflat identitatea mea, ceea ce a făcut ca doi din trei să-și schimbe brusc opinia în favoarea acuzațiilor ITIA.
ITIA s-a bazat doar pe opiniile acestor experți care s-au uitat doar la parametrii mei sanguini – care s-au menținut de mai bine de 10 ani în același interval. Acest grup de experţi a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau urină, cu singura excepție a unui test pozitiv din 29 august pentru roxadustat, care a fost prezent la un nivel extrem de scăzut și care, luând în considerare testul meu negativ cu trei zile înainte, ar fi putut fi cauzat numai de expunerea accidentală la roxadustat.
Sunt profund recunoscătoare pentru tot sprijinul din partea familiei mele, a prietenilor și a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez și să fac tot ce îmi stă în putere pentru a-mi reabilita numele în faţa acestor acuzații false și a mă întoarce pe teren. Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză”, a scris Simona Halep pe Instagram, potrivit antena3.ro.