Ideea ”școala acasă” nu-i surâde profesoarei Carmen Iohannis
Carmen Iohannis, care predă în continuare ca profesor de engleză la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde este și diriginte al unei clase, chiar dacă soțul său a fost ales președinte al României, nu este încântată de ideea ”şcolii acasă”.”Este mult mai bine să fie copilul într-o şcoală, într-o comunitate. Este în beneficiul lui şi al familiei şi nu se compară. Nu suntem fiinţe izolate, suntem fiinţe sociale, trebuie să fim cât mai mulţi împreună pentru că aşa ne simţim bine”, a spus Carmen Iohannis, duminică, după ce un reporter i-a cerut părerea despre ”home school”. Subiectul a fost declanșat după ce un cuplu artistic din România a anunțat că-și retrage copilul din învățământul școlar, preferând să învețe cu profesori chemați acasă, pe care firește îi vor plăti din buzunarul propriu. Despre subiect s-a pronunțat și ministrul Educației care i-a găsit cusururi și calități. Copiii de regi, dar nu toți, învățau uneori la palat, iar astăzi multe familii își școlesc acasă copiii în privința însușirii unor limbi străine care nu se predau în învățământul obișnuit.
Aurelia Apostol, AMPress