AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Igor Dodon avertizează că îi va retrage cetăţenia moldovenească lui Traian Băsescu dacă va câştiga

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor (PSRM), clasat pe locul întâi în primul tur al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, a avertizat că îi va retrage cetăţenia moldovenească fostului preşedinte al României Traian Băsescu dacă va câştiga alegerile, relatează Independent.md.
„Noi din startul acestor dezbateri am înţeles ca doamna Maia Sandu este o unionistă. Ea nu a vrut să recunoască, că acum nu îi este convenabil, dar cu câteva luni în urmă, pe data de 2 februarie, în acest studio, a spus că va vota pentru unirea cu România. Şi Maia Sandu este susţinută de unionişti, cei care vor să distrugă Republica Moldova, cum ar fi Băsescu, cum ar fi Ghimpu, cum ar fi alţii.
Eu consider că acest lucru este inadmisibil. Eu consider că Republica Moldova trebuie să rămână ca stat independent şi suveran. Şi asa va fi.
În ceea ce ţine de Băsescu, eu ştiu, şi am acumulat toate documentele necesare: atunci cand au fost depuse actele şi cand s-a luat decizia, s-a încălcat procedura. De aceea domnule Băsescu, profiţati acum, câteva zile. După data de 14, veti pierde această cetăţenie pe care nu o meritaţi”, a spus Dodon, întrebat de moderatotul dezbaterii dacă are nevoie de votul lui Băsescu, scrie Mediafax.
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au depus joi jurământul de cetăţeni ai Republicii Moldova la sediul Ambasadei Republicii Moldova în România.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!