În atenția bugetarilor! Când se recuperează minivacanţa din 15 august
Executivul a aprobat hotărârea prin care se oferă două zile libere bugetarilor la mijlocul lunii august, legând sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, de weekend.
“Printr-o hotărâre, Guvernul a decis ca zilele de 16 şi 17 august să fie zile nelucrătoare în sistemul public. După cum ştiţi, ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, se sărbătoreşte anul acesta într-o zi de miercuri, aşadar următoarele două zile, joi şi vineri, vor fi libere. Excepţie fac locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă, magistraţii şi personalul din instanţele judecătoreşti implicaţi în soluţionarea proceselor cu termene în zilele respective, 16 şi 17 august”, a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Potrivit acestuia, cele două zile nelucrătoare vor fi recuperate fie pe 25 august şi pe 1 septembrie, adică în cele două zile de sâmbătă care urmează după minivacanţă, în regim de program normal, fie prin prelungirea programului de lucru până pe 7 septembrie, conform planificărilor, scrie RTV.NET.