Între Chin și Amin ar putea reprezenta România la premiile Oscar

Am  primit, prin mijlocirea Marthei Maria Mocanu, președinte al companiei BES România, un comunicat de presă pe care îl redăm, cu mențiunea că ne vom exprima și noi un punct  de vedere întregitor.

AMPress

Filmul Între Chin și Amin, regizat de Toma Enache, ar putea reprezenta România la premiile Oscar.
Pelicula a fost înscrisă la concursul organizat de Centrul Național al Cinematografiei, care va decide propunerea țării noastre la Oscar 2021.
Filmul are deja o apreciere internațională, din partea unor jurii de profesioniști din domeniu, din peste 25 de țări de pe tot globul, din America de Sud, Statele Unite până în Europa.
„Am făcut acest pas din două motive. În primul rând, datorită celor 32 de premii internaționale și 12 nominalizări, plus selecții la alte festivaluri internaționale. În al doilea rând, datorită aprecierilor criticilor de la aceste festivaluri, dar și ale publicului. Mulți dintre ei, de la foști deținuți până la magistrați, bloggeri, jurnaliști, actori, au declarat că filmul nostru arată ca un film de Oscar și au spus, direct, că merită un Oscar”, a spus Toma Enache.
Cele mai recente premii au fost obținute la Festivalul Independent de Film de la Viena: cel mai bun film de lung-metraj și cea mai bună muzică.
În Romania a obținut trofeul IPIFF pentru cel mai bun film de lungmetraj, președintele juriului fiind Dinu Tănase, și cinci nominalizări la Gala Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) unde regizorul Toma Enache a fost premiat cu o diploma de Excelență pentru realizarea filmului oferită de președintele UCIN, Laurențiu Damian. La Gala Gopo filmul nu a fost înscris.
Anul trecut, România a fost reprezentată de filmul La Gomera.
Niciodată România nu a fost nominalizată nici măcar pe lista scurtă a premiilor Oscar, în toată existența acestora.
Mai jos puteți citi o parte din impresiile despre filme ale unor personalități, jurnaliști, scriitori, profesori, bloggeri, apărute în publicații tipărite sau online:
„După părerea mea, confirmată de un impresionant palmares de premii internaționale şi de reacțiile publicului, „Între Chin şi Amin” este, din multe puncte de vedere, filmul românesc al anului 2019, un film promemoria, emoționant şi curajos.”
Ioana Eliad
„…unul dintre filmele românești care te marchează, care-ți lasă un nod în gât și-un gust amar în gură. Despre o istorie pe care avem tendința să o uităm, doar pentru că nu am trăit-o noi. Despre închisorile comuniste, despre Experimentul Pitești, despre suferință, prigoană și ură.”
(Iulia Kelt, jurnalist)

Distribuie prietenilor

„E un act total de acuzație, o sursă de penitență colectivă. Trebuie arătat în toată
România, mai ales printre elevii de liceu. Finalul, despre care firește că nu vă
vorbesc, e cel mai trezitor cu putință.”
(Teodor Baconschi, diplomat, teolog, scriitor)

„O realizare impresionantă. Un subiect dureros. O istorie repovestită.
(Cristi Dănileț, judecator)

„Dupa terminarea filmului toti cei din sala erau zguduiti de plans, tulburati, maniosi, indignati, neputinciosi… Ne era rusine ca suntem oameni!
Filmul monumental al regizorului Toma Enache te zdrobeste la propriu, atat prin veridicitatea povestirii, bazata exclusiv pe cazuri reale, dar si prin problemele de constiinta ce ni le pune.”
(Doina Xifta, fost Senior Writer / Editor la Radio Europa Libera)

„Un film despre credință, suferință, iubire și iertare.
Un film despre viața trăită cu trupul în iad și sufletul în rai.
Un film, poem dramatic, odă tulburătoare închinată sfinților închisorilor comuniste și în mod special celor care au trăit ororile „Experimentului Pitești”
Un film, duș rece, care să spele, să trezească și să lumineze conștiințe.
Un film bandaj pe rănile încă vii ale unei nații. ”
(Vali Pena, actrita)
„…e greu să tragi concluzii după un film care îți lasă un gol în stomac”.(Sebastian
Jucan, jurnalist)

„În ciuda scenelor cutremurătoare, dar atât de autentice (o spun în cunoștință de
cauză), filmul reprezintă o simfonie a vieții și a dragostei”.
(Corina Cușa, profesor, fiica fostului detinut politica George Cușa)

„Toma Enache a făcut un film dur și trezitor. Un film necesar, despre „Experimentul Pitești”.
(Ana Barton- scriitoare)

„Un film despre întâmplări din care nu mai poți face poezie, pentru că deja realitatea e Poezie, tragică, cutremurătoare, dar cu acele irumperi de rai ce dau fiorul credinței neclintite. Scenariul, regia, interpretarea actorilor, imaginea, sunetul, decorurile sunt la nivelul capodoperelor cinematografice. Veniți în sălile de cinema să vedeți acest film cutremurător de frumos, să ne recăpătăm memoria, luând lumină din torța martiriului!”
(Florin Caragiu, scriitor)

„Rămâne un film emoționant, care îți zdrobește zona de confort, pentru a te conduce către o reflecție empatică asupra infernului pe care regimul comunist l-a dezlănțuit asupra României. ”
(Filp Lucian Iorga, istoric, publicist)

„Revelatia cinematografica a anului 2019 pentru un film memorabil, un viitor reper in educatie cinematografica, dar si istorica, a fiecarui roman.”
(Adela Diaconu, Jurnalist TV)

„E acolo o întrepătrundere a două lumi atât de îndepărtate una de alta, dar care-și caută parcă un numitor comun, un clivaj între umanitate și bestialitate realizate numai din imagini și muzică, așa cum numai în marile filme de artă vezi. (…) Te duce în iad, îți arată că oamenii pot deveni brute, te scufundă în smoala încinsă a lumii păcătoșilor, te ține acolo sufocat și revoltat, cu lacrimi de neputință în ochi, pentru ca apoi să te ridice spre rai.”
(Cristian Hagi, jurnalist)
„Personal, am fost impresionată de metafora câmpului plin de macii roşii şi de
acordurile ce au prefigurat partitura finală a „Odei lui Dumnezeu” aşezate cu fineţe regizorală, pe parcursul celor aproape două ore ale filmului, exact la limita la care, aflat în scaunul de spectator, aveai convingerea că nu mai poţi privi…”
(Luiza Rădulescu Pintilie, jurnalist)

„Puține filme reușesc să surprindă adevărata dimensiune a răutății umane. …cu o valoare istorică incontestabilă, realizat cu gust, emoție și măiestrie, de un regizor experimentat.“ (Recenzie Prisma Film Festival – Roma)

„Este un film despre dragoste si ura, fericire si suferinta, despre tradare si iertarea aproapelui care a tradat, despre dorinta omului de a-si salva viata (pierzandu-si sufletul) si sufletul (pierzandu-si viata), despre credinta si miracole, despre puterea rugaciunii, despre modul in care Dumnezeu rasplateste pe pamant credinciosia celor credinciosi, despre modul in care Dumnezeu alege sa raspunda la rugaciuni.”
(Lavinia Tec, conf. univ. dr. Universitatea de Vest)

Este un film cutremurător, care se urmărește cu pumnii strânși de revoltă și sufletul ghem, de durere.
(VP TV, Ploiesti)

„Un film mai mult decât convingător, care trebuie văzut pentru a ne curăța interior, măcar prin mărturisire”
(Vlad Rădescu, actor)

„Nu am știință de un alt regizor român care să fi realizat un film pe măsura acestuia.”
(Catia Maxim, scriitoare)

„…un fier încins care lasă urme in carnea ta, te simți torturat la propriu in sală , in scaunul tău confortabil de unde durerea fizică dispare si rămân întrebările legate de existența umană…de magnitudinea ororilor fenomenului Pitești…
(Stela Cocârlea – coregraf )

„…un film despre toată suferința umană, care nu poate fi exprimată în cuvinte…
Sunt pagini dintr-o istorie așa cum a fost, care nu figurează în manualele de școală generală sau de liceu nici acum.”
(Monica Andrei- critic de teatru)
Detalii puteți găsi pe pagina oficială de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/filmtomaenache