Iohannis a invitat, miercuri, partidele la consultări. Dragnea, între da și nu, premier
Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă, marți, în care a anunțat că miercuri va avea prima rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament privind formarea Guvernului. Iohannis a răspuns, în stilul său ”nemțesc”, tuturor întrebărilor legate, cele mai multe, de validarea lui Dragnea ca premier.Președintele a spus că deocamdată n-a primit nicio propunere legată de cine va conduce Guvernul și așteaptă să afle ce spun partidele parlamentare. El a reafirmat că va respecta legea privind interdicția ca niciun condamnat penal nu poate fi premier, dar a lăsat să se înțeleagă că va respecta decizia Curții Constituționale,dacă ea va decide altfel. Curtea Constituțională e condusă de un fost membru PSD, ceea ce ar putea deschide șansa, conform unor comentatori, ca Dragnea să fie premier.În legătură cu eșecul liberalilor în alegerile parlamentare, președintele Iohannis a spus că este o problemă a celor care se ocupă cu analizarea acestui subiect. Iohannis s-a arătat convins că ”toată lumea se va calma și va ateriza cu picioarele pe pământ”.
Giorgiana Radu, AMPress