Iohannis, despre deturnarea avionului în care se afla jurnalistul Roman Protasevici: „Este ceva nemaiîntâlnit”
Președintele Klaus Iohannis a calificat luni, înaintea întrunirii Consiliului European, drept „nemaiîntâlnit” incidentul în urma căruia un avion comercial a fost deturnat de Belarus spre aeroportul din Minsk, unde jurnalistul și opozantul Roman Protasevici a fost arestat.
„Este ceva nemaiîntâlnit”, a declarat Iohannis,potrivit digi24.ro, adăugând că subiectul va fi discutat în ședința Consiliului European printre temele de mare actualitate, alături de situația din Orientul Mijlociu.
Discuțiile vor privi sancțiuni și investigații pe marginea incidentului aerian, a mai precizat șeful statului.
Alte subiecte pe agenda întrunirii vor fi legate de evoluția pandemiei și certificatul digital COVID, „care, într-un timp rezonabil de scurt trebuie să fie la dispoziția cetățenilor europeni”.
Certificatul va înlesni mișcarea cetățenilor europeni, dar, în același timp, trebuie să nu discrimineze, a adăugat Iohannis.