
Iohannis, despre poziția Ungariei privind Transilvania: Mă enervează afirmațiile. E ca un văr de-al treilea, care calcă în străchini
Președintele Klaus Iohannis a fost prezent, vineri, la dezbaterea Forumului european „Carol cel Mare”, la Aachen, Germania, un eveniment tradițional organizat în marja decernării premiului Carol cel Mare, pe care l-a primit sâmbătă. Acesta s-a arătat deranjat de poziția Ungariei privind Tratatul de la Trianon, spunând „mă enervează ba chiar mai mult decât pe dumneavoastră afirmațiile lor”.
Conform Calea Europeană, citată de digi24.ro, el a fost întrebat, în cadrul dezbaterii de la Aachen, de “un vecin care are uneori atitudine antieuropeană şi care pune sub semnul întrebării frontierele Trianonului”.
„Este puțin ca într-o familie, unde, la întâlnirea de familie, cei mai mulți au un văr de-al doilea, de-al treilea, care din cinci în cinci minute calcă în străchini, dar oricum nu-l dăm afară, că e rudă. Încercăm să-i mai dăm lecții, să-l integrăm, să-l liniștim, asta este rețeta cred. Eu nu susțin idea de eliminare, de înlăturare din organizație, pedepsele de așa natură nu aduc rezultatele scontate de mulți. Eu cred că trebuie să le spunem foarte clar acestor oameni în față care sunt așteptările și să continuăm procesul”, a răspuns Klaus Iohannis.
În acelaşi timp, a făcut referire la contextul istoric legat de Trianon.
„Știu, clar că vorbiți de țara noastră vecină, și pe mine mă enervează ba chiar mai mult decât pe dumneavoastră afirmațiile lor despre Trianon. Eu sunt președintele statului, eu sunt din Transilvania, noi am decis prin vot popular, adică noi ca popor am zis ca vrem să aderăm la România, nu am furat nimic de la nimeni, a fost autodeterminarea, dreptul nostru de autodeterminare. Transilvania așa a devenit parte a României. Atunci Transcarpatia a devenit parte a Ucrainei și așa mai departe. Dar toate acestea nu trebuie, nu se dorește, nu vrea nimeni să le facă retroactive, nu vrea nimeni să pună sub semnul întrebării niște procese istorice. Poate că asta fac niște populiști, dar populiștii aceștia, asta este, există în Europa și cred că ei nu pot fi combătuți decât prin rezultate”, a explicat Iohannis.
Președintele Ungariei, János Áder, a comparat, pe 23 august, anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, tratatul de pace de după Primul Război Mondial prin care s-au încheiat ostilitățile între Antanta și Ungaria. În urma acestui tratat, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul au intrat în componența României.