Președintele Klaus Iohannis a susținut marți, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă, în care a anunţat că restricţiile de circulaţie vor fi ridicate în noaptea de Înviere, arătându-se convins că „Biserica se va organiza foarte bine”, și făcând totodată apel la cetățeni să fie parte a efortului în combaterea pandemiei.
Redăm declarația lui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:
„Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, un moment în care ne dorim cu toții să fim alături de familie, de cei dragi sau să celebrăm Învierea Domnului mergând la Biserică.
În noaptea de Înviere, restricțiile de circulație vor fi ridicate, astfel încât toți cei care vor să participe la slujbele religioase să o poată face fără alte impedimente.
Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine, am văzut acest lucru și duminica aceasta, de Florii, astfel încât să fie evitate aglomerațiile, să se respecte distanțarea fizică și să nu se expună nimeni unor riscuri inutile.
Dragi români, haideți să fim parte a acestui efort și în noaptea de Înviere!
Esența credinței creștine este iubirea aproapelui și ce altă dovadă mai frumoasă de iubire putem da de Paști decât grija de a-i proteja pe ceilalți, respectul față de sănătatea și viața semenilor noștri?
Este deja al doilea an în care Sfintele Sărbători Pascale ne găsesc într-o situație epidemiologică dificilă, provocată de pandemia de COVID-19. De data aceasta însă, veștile sunt pozitive, iar speranțele întemeiate că vom avea evoluții din ce în ce mai bune s-au transformat rapid în certitudini. Acest lucru se datorează evident imunizării prin vaccinare.
Avem exemplele concrete ale țărilor care au vaccinat o proporție semnificativă din populație și care au reușit să inverseze radical trendul epidemiologic.
Vaccinarea cât mai multor români înseamnă mult mai puține infectări și decese, înseamnă eliminarea restricțiilor, sfârșitul pandemiei și revenirea la normalitate.
Chiar dacă și la noi statisticile indică o scădere a numărului de infectări, ceea ce înseamnă că am depășit vârful acestui val epidemiologic, nu suntem încă în punctul de a putea renunța complet la măsurile restrictive.
Este îmbucurător că măsurile de protecție mai stricte adoptate de autorități au reușit să oprească creșterea numărului cazurilor de îmbolnăviri și s-au dovedit, și de această dată, corecte, adecvate și luate la timp.
Până la acel moment în care vom stopa răspândirea virusului, trebuie să fim însă realiști și să nu ne amăgim singuri. Pandemia încă nu a dispărut. Cazurile grave de la secțiile de terapie intensivă și numărul încă foarte mare al celor care pierd zilnic lupta cu boala ne arată clar că se impune să rămânem la fel de vigilenți.
Știu că este greu, știu că de mai bine de un an am renunțat la viața noastră obișnuită, dar împreună am reușit să depășim o perioadă foarte dificilă, iar revenirea la normalitate este din ce în ce mai aproape. Trebuie să rămânem atenți în continuare, pentru a putea ține sub control pandemia până când se va vaccina un procent suficient de mare din populație.
Vaccinarea este singura cale de a pune capăt acestei pandemii și de a ne recâștiga dreptul la o viață normală, fără restricții. Stă doar în puterea fiecăruia dintre noi, așa că vă invit pe toți să vă vaccinați!”
Citiți aici sesiunea de întrebări și răspunsuri