• Home
  • Prima
  • Iohannis : ”Nasol! Hai să vedem cum e cu interesul ăsta”

Iohannis : ”Nasol! Hai să vedem cum e cu interesul ăsta”

iohannis mesaj 1 1

În cadrul unei dezbateri pe educație, președintele Iohannis i-a răspuns lui Liviu Dragnea – ”un infractor șef sau șeful infractorilor” – că el reprezintă interese străine PSD-ului, nu românilor

”Nu-i niciun secret că peste câteva zile avem alegeri și sper că pentru nimeni din această sală nu o noutate dacă vă spun că avem și un referendum pe care l-am convocat eu, pentru că așa trebuie! După 2 ani și jumătate de rateuri și guvernare eșuată PSD-iștii trebuie să primească un răspuns și acum îl vor primi. Unii spun că europarlamentarele și referendumul nu prea contează, că este o încălzire de primăvară. PSD-iștii zic că mai bine stăm acasă, că știu ei ce trebuie să facă. Nu-i așa! De aceea avem alegeri pentru că contează și educația este un domeniu în care se vede cel mai bine dacă oamenii care sunt acolo se pricep sau nu. Oamenii pricepuți fac o mare diferență.

Aud că PSD-iștii vorbesc prostii despre summit-ul de la Sibiu. N-au înțeles nimic și nu i-a invitat nimeni, pe bună dreptate. Actuala guvernare are cu totul alte priorități, alte interese decât românii. România se confruntă, ca urmare a acestei dezastruoase guvernări cu mari probleme. Apropo de interese

Un infractor șef sau șeful infractorilor, nu știu cum să spun mai bine. Zice acolo el că Iohannis reprezintă interese străine. Nasol! Hai să vedem cum e cu interesul ăsta. Se aude că sunt români care vor autostrăzi, și eu îmi doresc. Aud tot așa că sunt români care vor spitale. Și eu îmi doresc spitale noi pentru români. Pe PSD-iști educația nu-i interesează, despre autostrăzi nu se mai vorbesc, spitalele regionale au fost bune doar cât a fost campania electorală. Eu zic că formularea corectă era așa: Iohannis reprezintă interese străine PSD, dar reprezintă interesele românilor”.

Campania electorală continuă, din ambele direcții, în acaestă notă.

D. Dumitru, AMPress

Parteneri