Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că liderii de pe Flancul estic al NATO au datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii şi a subliniat că prezenţa militară americană crescută trebuie să continue.
„Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă. Noi, liderii de pe Flancul estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război. România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice”, a spus şeful statului în deschiderea reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Varşovia, potrivit Agerpres.
El a salutat participarea preşedintelui SUA, Joe Biden, la reuniune, arătând că aceasta reconfirmă substanţa formatului Bucureşti 9 şi angajamentul Administraţiei americane faţă de securitatea Flancului estic.
„Acest angajament este extrem de solid şi vizionar: o prezenţă militară americană crescută, care trebuie să continue, şi pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră”, a afirmat Iohannis, care a salutat şi participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
Potrivit şefului statului, în urmă cu aproape un an, Rusia a încercat să distrugă securitatea europeană şi euroatlantică şi sistemul internaţional bazat pe reguli.
„Rusia acţionează după un model de comportament agresiv, pe care l-am putut observa deja în Republica Moldova, Georgia şi Ucraina”, a completat preşedintele Iohannis.
El a subliniat că, în prezent, aceşti parteneri ai NATO beneficiază de sprijin pentru rezilienţa pe termen lung, care le este necesară pentru obţinerea unei păci durabile, stabilitate şi prosperitate.
„Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni şi să o înfrângem pe aceasta”, a transmis Iohannis.