AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Iohannis participă joi și vineri la reuniunile liderilor din UE și Balcanii de Vest, CE și Summitului Euro

Președintele Klaus Iohannis participă joi și vineri, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, Consiliului European și Summitului Euro în format extins, anunță Administrația Prezidențială.

„Reuniunea liderilor din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest va constitui o oportunitate de reafirmare, în actualul context geopolitic, a sprijinului liderilor Uniunii Europene pentru ancorarea europeană a Balcanilor de Vest și pentru avansarea și consolidarea procesului de extindere în baza criteriilor stabilite. Totodată, reuniunea va fi dedicată unui schimb de vederi cu partenerii din regiune pentru identificarea modalităților concrete de stimulare a proceselor de reformă și de întărire a cooperării în domenii cheie de interes comun, cu scopul consolidării rezilienței”, precizează sursa citată.

Agenda reuniunii Consiliului European, care se va desfășura în perioada 23-24 iunie, va include o dezbatere strategică privind definirea relațiilor Uniunii Europene cu partenerii apropiați din Europa, situația din Ucraina, din perspectiva evoluțiilor de securitate și a sprijinului acordat de Uniunea Europeană pe multiple planuri, cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, în contextul publicării, la 17 iunie 2022, a Opiniilor Comisiei Europene, precum și rezultatele Conferinței privind viitorul Europei și etapele următoare.

În cadrul Summitului Euro în format extins vor fi abordate situația economică din Uniune și evoluțiile în ceea ce privește Uniunea Bancară și piețele de capital.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!