AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Iohannis: R. Moldova se bucură de un sprijin covârșitor, durabil și transpartinic la București. Sandu: Moldova a simţit mereu “umărul României alături”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut marți o vizită oficială în România, la invitaţia președintelui Klaus Iohannis, în contextul celebrării a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale dintre cele două ţări. Cei doi președinți au avut o discuție la Palatul Cotroceni la finalul căreia au făcut declarații și a fost semnată o foaie de parcurs cu date concrete despre domeniile în care cele două state vor colabora cu prioritate.

Maia Sandu a arătat că România rămâne principalul sprijin pentru țara sa, mai ales în acest greu an pandemic.

România rămâne dedicată parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu.

“Republica Moldova se bucură de un sprijin covârșitor, durabil și transpartinic la Bucureşti. Suntem cu toţii dedicaţi consolidării parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi avansării proceselor de reformă. România şi Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică – comunitatea de limbă, cultură şi istorie. Dorim ca Republica Moldova să se dezvolte pe model european, în beneficiul cetățenilor săi. De asemenea, România va rămâne în continuare cel mai apropiat prieten al Republicii Moldova”, a afirmat preşedintele Iohannis, potrivit stiri.tvr.ro.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara pe care o reprezintă a simţit mereu, în 2021, “umărul României alături”, lucru care a ajutat-o să treacă prin crize mai uşor şi să înceapă construcţia unui viitor mai bun.

Şeful statului moldovean a arătat că România a susţinut “ferm” Republica Moldova pe plan economic, politic, diplomatic, cultural, educaţional, iar acest sprijin este resimţit de cetăţeni: “Importante sunt investiţiile româneşti în Republica Moldova, dar şi deschiderea pieţei româneşti pentru producătorii noştri. România este de mai mulţi ani partenerul nostru comercial cel mai important. Spre România merg cele mai multe dintre exporturile noastre. Ne dorim ca acest parteneriat să crească, iar noi vom avea grijă, inclusiv prin reformele din justiţie, să facem din Republica Moldova un loc sigur şi atractiv pentru investiţii. Vreau să transmit mesaj pentru investitori: Republica Moldova se schimbă, statul nostru va deveni mai eficient, mai transparent, mai prietenos cu afacerile, aşa că vă aşteptăm să veniţi în Republica Moldova.”

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!