IT-ul, în topul celor mai profitabile sectoare de investiții pentru companiile americane din România
Industria IT ocupă locul 1 în topul celor mai profitabile investiții pentru companiile americane prezente pe plan local, valoarea însumată a profitului net realizat de companii de profil printre care se regăsesc giganți internaționali precum Microsoft, Stefanini, Amazon sau Adobe fiind de peste 25,8 milioane de euro, potrivit analizei realizate de specialiștii KeysFin.
Profitul net reprezintă însă un procent de aproximativ 7,5%, raportat la cifra de afaceri totală de aproximativ 347 milioane de euro realizată în anul 2017 de către companiile din sectorul IT&C, și un procent de aproximativ 34% din profitul total al companiilor americane prezente pe plan local, în valoare de 76 milioane de euro.
„Sectorul IT din România a avut o creștere fulminantă în ultimii ani, iar companiile americane, recunoscute la nivel mondial pentru capacitatea rapidă de a vedea oportunități de business, au contribuit din plin la acest succes. Începem să vedem rezultatele strategiei acestora de a-i coopta pe angajații români în proiecte de amploare, însă considerăm că potențialul acestei industrii încă nu a fost atins, astfel că următorii ani vor mai aduce cu siguranță creșteri ale rentabilității investițiilor americane în România, în sectorul IT.” a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România, potrivit unui comunicat remis AMPRESS.
Cifra totală de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar, de investitori din Statele Unite ale Americii, a fost de aproximativ 1,4 miliarde de euro în 2017, ceea ce înseamnă că industria IT însumează totodată și aproximativ 30% din totalul investițiilor directe realizate de companiile americane prezente în România.
Creșterea importanței sectorului IT poate fi corelată și cu studiul calitativ recent realizat de AmCham în rândul membrilor săi, potrivit căruia investitorii americani consideră că realizează performanțe în România datorită infrastructurii digitale (52%) și a capitalului uman (50%).
AMPress