Jurnalişti din două televiziuni importante, puși sub acuzare pentru deținere și consum de droguri

Iniţial, DIICOT a deschis în luna septembrie un dosar penal in rem în acest caz, însă procurorii au decis, la începutul lunii octombrie, să-i pună pe cei doi jurnalişti sub acuzare,scrie Agerpres. Este vorba de Emma Zeicescu de la TVR şi Claudiu Popa de la Realitatea TV, cuplu atunci. Au și un copil împreună. Ei au fost puşi sub acuzare de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere şi consum de droguri, după ce au fost prinşi în luna august, la un festival de muzică, având asupra lor două ţigarete ce conţineau cannabis.

„Prin ordonanţa din data de 2.10.2018, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii Zeicescu Emanuela şi Popa Claudiu Constantin, pentru săvărşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu, faptă prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 republicată. În fapt, s-a reţinut că, la data de 11.08.2018, în timp ce se aflau pe raza localităţii Buftea, la intrarea în spaţiul unde se desfăşura un festival de muzică, suspecţii Zeicescu Emanuela şi Popa Claudiu Constantin au deţinut, fără drept, droguri de risc pentru consum propriu, respectiv două ţigarete confecţionate artizanal ce conţineau cannabis în amestec cu tutun”, se arată într-un comunicat al DIICOT transmis joi presei.
Cazul pare banal, dar legislația privind drogurile este dură în toată lumea. Televiziunile unde lucrează au fost înștiințate. TVR a spus că va lua măsuri (de două zile Emma Zeicescu nu mai e pe post). Realitatea nu s-a pronunțat încă.

C. Zamfir, AMPress

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.