AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Karl Nehammer, după întâlnirea cu Iohannis, blochează din nou aderarea României la Schengen: „Poziția Austriei rămâne neschimbată”

Cancelarul austriac Karl Nehammer a transmis joi, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis, că poziția Austriei în privința extinderii spațiului Schengen rămâne neschimbată: Austria se împotrivește aderării țării noastre.

„Sistemul Schengen nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins”, afirmă cancelarul de la Viena.

„Am vorbit foarte deschis (cu președintele Klaus Iohannis – n.r.) și despre obiecțiile Austriei față de extinderea rapidă a spațiului Schengen. Poziția Austriei rămâne clară și neschimbată: În prezent, sistemul Schengen nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins”, a scris Karl Nehammer joi într-un mesaj pe Twitter, după întâlnirea cu Klaus Iohannis, potrivit digi24.ro.

El a mai menționat că cele două țări au relații economice puternice și că românii joacă un rol important pe piața muncii în Austria. „România este un partener important pentru Austria. Companiile noastre sunt puternic implicate în România și creează multe mii de locuri de muncă acolo. Mulți cetățeni români lucrează în profesii de îngrijire în Austria și sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire.”

Cancelarul austriac Karl Nehammer s-a folosit de discursul său la Congresul PPE de la București pentru a vorbi din nou despre migrație, unul din motivele Austriei de a bloca aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. El susține că una dintre problemele cetățenilor europeni este migrația ilegală și spune că frontierele externe ale UE trebuie întărite.

Întrebarea decisivă pentru cancelarul federal este: „Ce măsuri suplimentare sunt necesare pentru a face eficientă protecţia frontierelor externe?’

” România are jumătate din numărul de cereri de azil faţă de Austria. ‘„Acest lucru înseamnă că, în calitate de ţară fără ieşire la mare, avem în continuare o povară mai mare. Trebuie să ne gândim în permanenţă la modul în care putem combate eficient rutele de migraţie ilegală, adică traficanţii de migranţi. Foaia de parcurs ulterioară va depinde de acest lucru’”, a precizat Nehammer, care nu a dorit să înainteze o dată precisă pentru ridicarea vetoului la extinderea Schengen.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!