• Home
  • Știri
  • Kelemen Hunor: Urmează poate cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani pentru Europa

Kelemen Hunor: Urmează poate cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani pentru Europa

kelemen hunor

Europa s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani, anticipează vicepremierul Kelemen Hunor.

„Va fi o iarnă grea şi sper că noi nu vom avea probleme cu gaze, dar vor fi mai scumpe, asta este clar, asta este situaţia. Noi am adoptat o lege mai devreme prin care stabilim preţurile până în aprilie 2023, ca să trecem peste iarnă, că noi am estimat că va fi o iarnă grea, la fel şi pentru curentul electric. Dar, aşa cum se conturează peste tot în Europa, va fi o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 40-50-60 de ani chiar, pentru toată Europa, din păcate. Noi putem asigura cam 80% din necesităţile României pe piaţa gazelor naturale, dar în jur de 2 miliarde de metri cubi trebuie să cumpărăm şi noi de pe piaţă şi, dacă nu cumpărăm, atunci sigur avem o altă problemă, dar eu sunt convins că vom avea gaze, vom avea curent electric şi, prin compensare, reuşim să trecem cât de cât iarna. Dar ar fi foarte, foarte greşit să spunem că totul e OK, totul e roz, ne aşteaptă o iarnă uşoară”, a declarat Kelemen Hunor marți seară la B1 TV, potrivit Agerpres, citată de digi24.ro.

Vicepremierul este de acord că „sancţiunile împotriva Rusiei trebuiau introduse, dar preţul îl vom plăti cu toţii în această iarnă”.

Parteneri