• Home
  • Prima
  • Lavrov: Pericolul unui al treilea război mondial este „real” și „nu poate fi subestimat”

Lavrov: Pericolul unui al treilea război mondial este „real” și „nu poate fi subestimat”

lavrov

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a asigurat luni că Rusia va continua negocierile de pace cu Ucraina şi a avertizat asupra pericolului real al unui război mondial, transmite AFP., potrivit digi24.ro.

„Bunăvoinţa are limitele ei. Şi dacă nu este reciprocă, nu contribuie la procesul de negociere”, a spus Lavrov, citat de agenţiile ruse de presă. „Dar continuăm să purtăm negocieri cu echipa delegată de (preşedintele Volodimir) Zelenski, iar aceste contacte vor continua”, a spus el.

Serghei Lavrov l-a acuzat pe preşedintele ucrainean că se preface că negociază: „Este un actor bun (…), dacă te uiţi cu atenţie şi citeşti cu atenţie ce spune, vei găsi acolo o mie de contradicţii”, a spus şeful diplomaţiei ruse.

În acest context de tensiuni fără precedent între Rusia şi Occident din cauza ofensivei ruse, Serghei Lavrov a avertizat în legătură cu pericolul real al unui al treilea război mondial. „Pericolul este grav, este real, nu poate fi subestimat”, a spus ministrul rus, citat de Interfax.

Parteneri