AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Liberalii nu-l vor pe Augustin Zegrean pe listele lor pentru parlamentare. El vrea, dar fără carnet de partid

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, și-a exprimat dorința de a candida pentru un post de senator din partea PNL, numai că solicitarea sa a fost respinsă după ce initial părea că are unele șanse. El vrea senator nu și înscriere în partid.

” Eu am spus că orice om care are experiență la Curtea Constituțională are o plusvaloare la Comisia juridică, accentul pe care am vrut să-l pun a fost pe specializarea oamenilor care intră noi în comisii. Acum, dacă luați un interviu la cel de la Comisia juridică s-ar putea să constatați că este medic, dacă vă duceți la Comisia de agricultură o să vedeți că este inginer și tot așa. Omul nu are legătură cu comisia în care funcționează. Cu domnul Zegrean treaba este foarte simplă: nu-i membru PNL, nu poate fi parlamentar al PNL”, a spus copreședintele Alina Gorghiu, marți, adăugând că în ședința conducerii nu s-a acordat nici un minut măcar acestui subiect.
Aurelia Apostol, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!