AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Lucian Avramescu: Azi nu-i, la domiciliu, Dumnezeu

 

Planeta-și face tragic inventarul,
Recensământu-i mai sărac cu-n leu,
Cu un ghețar ce s-a topit azi noapte
Și nu-i, la domiciliu, Dumnezeu.

Iubirile mai țin în fire Terra
În vagi grădini sunt urme de lăptuci
Iar Europa, fără Englitera
Rezistă ca un nuc scobit de nuci

Islanda ține iară doliu, popii
Spun rugăciuni, pioșii nordici merg
Urmând un catafalc, spre buza gropii
Unde vor plânge ultimul iceberg

Planeta, zice-se, e-n disoluții
Mor toate între Putin și-ntre Trump
În Bucureștii fără de soluții
Țânțarii-s nimiciți, ca-n Creangă, clamp

Planeta-și face tragic inventarul
Recensământu-i mai sărac cu-n leu,
Un leu blajin și visător cu carul
Iar leul ăla încă nu sunt eu.

19 august 2019, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!