Lucian Avramescu: Buni zori! Da, se va isprăvi curând

lucian avramescu 2 4

Da, se va isprăvi, presimt, curând
Curândul uneori, cum știți, durează
Dar moartea morții e acum la rând
Căci primăvara, prin grădini, nechează

Cum să reziste-un virus amărât
Asaltului sublim de crizanteme
Pomii plantați în vis au înflorit
Arat pământul de plăcere geme

Iată, priviți cum se sărută prunii
Indiferenți la măști și carantină
Iar erotismul lor nedefinit
Anunță primăvara ce-o să vină

Gata, nu mai bociți, nu tremurați
Ca zeama ne-nchegată în piftie
A venit vremea să însămânțați
Iubitele în zori cu poezie

S-au isprăvit războaie și măceluri
Holere, ciume, toate au apus
Și acest C, cu nume de stafie
Va sucomba, căzând cu cracii-n sus

Priviți pe geam, afară-i primăvară
Curge prin jgheaburi blând un alizeu
Ca un țăran, culcat pe iarba verde
Doarme, după o zi de muncă, Dumnezeu
1 aprilie 2020, Sângeru

Parteneri