Erai venită ca din țări străine
Și ne-atingea același val sărat
De parcă te-mbăiau sudori din mine
Cum Dumnezeu, de nu te-am sărutat?

Erai înaltă, zveltă, clandestină
Nici cum te cheamă nu te-am întrebat
Și marea ne șoptea despre o vină
La care amândoi n-am cutezat

Azi ți-am găsit, uitat în manuscrise,
Un vers, erai poetă și atât
Și-n el spuneai de zboruri interzise
Care țin poeziei de urât

De ce, mă-ntreb, când mi-e-ndrăzneață firea
Să pleci, luând chiar marea, te-am lăsat
Și eu care sărut nemărginirea
De ce pe tine nu te-am sărutat?

Lucian Avramescu, 18 noiembrie 2018, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]