Ludovic Orban a fost achitat

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Un complet de 5 judecători a respins apelul DNA şi a menţinut decizia de achitare dată anterior de către un alt complet de la Instanţa supremă, potrivit Agerpres.

Distribuie prietenilor

Ludovic Orban a fost achitat în primă instanţă pe 31 ianuarie pentru aceste acuzaţii.

Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.