A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Lui Popa Popa s, scrisoare de rău rămas

0 1.121

 


APRECIAZA ARTICOLUL !

Ai zbârcit-o Ștefane, furat de viteza
Cu care schimbi lumea în caricatură
Ai scăpat o insultă imbecilă
Mai puturoasă decât o simplă înjurătură

Doar hitleriștii catalogau la grămadă,
Băgau în crematoriu pe nații, evrei și țigani,
Iar un președinte de la noi
I-a numit pe toți cei care nu erau ”comuniști cu față umană”, golani

Apropos de ”ciurucuri”, crezi tu, talentatule,
Îți dau câteva exemple nepretabile la caricatură
Că Mihai Viteazul, oltean și el,
Poate fi încadrat astfel? Nu crezi că ești prea slobod la gură?

Ce zici, artistule plastic, de genialul Brâncuși,
Oltean și el de la Hobița,
Și de tragica Maria Tănase?
Pe spinare, băiatule, ți-aș aplica sănătos cobilița

Fă caricaturi de cuvinte politicienilor, dacă vrei,
Eu nu mă supăr – nici nu-s oltean – dacă o desenezi crăcănată pe Lia Olguța
Dar să spui că oltenii, la grămadă, ți-au stricat ție fasonul de bănățean
Arată că mintea ți se dă, ca la balamuc, huța

Repară, dacă mai ești în stare, ceva,
Fă penitențe o mie,
Țara are, într-adevăr și destule ciurucuri, unul poți fi chiar tu,
Dar nu pe regiuni și nu doar în Bănie

22 iulie 2019, Sângeru

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More