AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Madam justiție, las-o pe miliardara Udrea, liberă!

Citesc un comunicat al marilor judecători, Solomonii zilelor noastre, din care rezultă că pedepsirea doamnei Udrea (pe lângă hotelul căreia, cât trei bloace, de la Mamaia, rămas neterminat, am trecut eu săptămâna trecută) e destulă prin întemnițare, iar ”recuperarea prejudiciului” e în afara discuției. Face pârnaie, gata! N-o mai pedepsim o dată sau de două ori, luându-i banii! Pedepsirea dublă pentru aceeași faptă iese din coduri și faultează dreapta judecată. Ca atare, dacă madama asta din Pleșcoi, amantă, se zice, a nu știu cărui grangur (dar cine poate băga mâna în foc, că doar n-a stat cu chibritul lângă saltea?!), a furat ca ministru peste trei ministere, miliarde de euro, ispășește prin anii de pușcărie, împuținați de-o comitere scriitoricească și de-un bandaj sufletesc, nu mai trebuie supusă și unei pedepse financiare. Intră miliardară, iese miliardară. Ce dracu? Nu suntem călăi! Gata! Adică madama, prinsă de nemiloasa justiție română că a furat de a rupt, face nițică pârnaie, dar nu ne atingem – legal – de averea pe care tot justiția constată că a șterpelit-o. Păi, măi nea judecătorule, păi, tanti justiție, cum să fie destulă pedeapsa cu închisoarea când peste „fo trei ani”, blonda, la o vârstă activă din tooooate punctele de privire, iese tot miliardară, jucând în hora celor mai bogate femei de pe mapamond?
Citesc și mă crucesc. Nu o spune un site aiurit și cu interese inavuabile, dar care se văd de pe lună, ci onor justiția (cu literă mică). Pedeapsa cu închisoarea pentru doamna Udrea ”acoperă fapta comisă”. Banii rămân în poșetele-geamantan ale celei ce i-a furat. Păi, măi coană mare cu cumpăna dreptății pe acoperiș, de ce dracu mai bagi femeia la zdup șase ani din care va face doi, dacă nu-i iei îndărăt portofelul public ciordit? Pentru ce o mai pedepsești, madam cu balanța dreptății pe țigla trebunalului? Lasă femeia liberă, ce-o mai pui la separeul de cinci stele de la Rahova, să-i plătim noi gardienii care vor face muncă de valeți, aducându-i cafeaua la pat și pupându-i mânușițele pentru un biet bacșiș de 500 euro la micul dejun? Nu ne pune la alte cazne financiare suplimentare, minunată doamnă oarbă, cu batista pe ochi, ca un tampon de-ăla de se aplică lunar și care vezi doar ce ai tu chef să vezi! Lasă-ne în sărăcia noastră, madam dreptate cu d mic!

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!