A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

MAE, atenționare de călătorie în Irak și zona extinsă a Orientului Mijlociu

0 22

Având în vedere escaladarea tensiunilor în zona Orientului Mijlociu, generată de ultimele evenimente din Republica Irak, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să evite călătoriile care nu sunt absolut necesare în această țară.

De asemenea, cetățenilor români care se află în Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă să evite zonele în care au loc mitinguri, manifestații politice sau orice fel de demonstrații.
Cetățenii români sunt sfătuiți să se informeze, în prealabil, asupra situației de securitate din zonele în care urmează să călătorească, să aibă o atitudine cooperantă cu autoritățile locale și să își noteze coordonatele de contact ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, coordonate disponibile la următoarea adresă: www.mae.ro/romanian-missions.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă insistent cetățenilor români să își anunțe prezența la cea mai apropiată misiune diplomatică sau consulară română, transmițând coordonatele pentru a putea fi contactați în eventualitatea apariției unei situații de urgență.

Cetățenii români care sunt implicați într-o situație deosebită pot apela numerele de telefon ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numerele de telefon de urgență ale acestora, care se regăsesc pe pagina web a MAE: www.mae.ro/romanian-missions.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More