AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Marea Britanie: Minele din regiunea Mării Negre prezintă un risc serios pentru activitatea maritimă

Foto: Forțele Navale Române

Forţele navale ruse continuă blocada coastei ucrainene a Mării Negre şi a Mării Azov, împiedicând autorităţile de la Kiev să se reaprovizioneze pe mare, au anunţat duminică serviciile de informaţii ale armatei britanice citate de Reuters. Potrivit acestora, minele din zonă prezintă în continuare un risc serios pentru activitățile maritime din regiune, notează hotnews.ro.

Rusia are în continuare capacitatea de a încerca o debarcare, dar o astfel de operaţiune are un potenţial de risc tot mai mare, dat fiind că forţele ucrainene au avut suficient timp la dispoziţie pentru a se pregăti pentru o astfel de situaţie, a transmis pe Twitter Ministerul Apărării britanic într-un buletin.

“Minele din Marea Neagră reprezintă un risc serios pentru activitatea maritimă”, a adăugat sursa citată.

În raport se mai spune că originea minelor nu este clară, dar că prezenţa lor este cu siguranţă rezultatul activităţii navale ruse în zonă, demonstrând modul în care invazia Ucrainei afectează interesele neutre şi ale civililor.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!