AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Medicul Ţincu: „Valul 5 va fi de amploare. Vom fi din nou unici în Europa”

 

Medicul Radu Ţincu a comentat situaţia pandemică din România. Acesta susţine că sistemul medical este copleşit în continuare de un număr mare de pacienţi internaţi cu COVID-19, iar experţii spun că această situaţie va continua încă trei săptămâni.

Dr. Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca din Capitală, a declarat că dacă lucrurile nu se vor îmbunătăți într-un timp rapid, în primăvară va exista valul 5 COVID în România Totodată, medicul face un apel la autorităţi şi spune că trebuie să transmită mesaje cât mai coerente.

”Este evident că toate măsurile sanitare ce trebuiesc implementate odată ce sunt amânate şi temporizate, nu fac decât să dezorienteze populaţia. Rata de vaccinare a căzut semnificativ. Trebuie să ne gândim la faptul că experţii internaţionali anunţă posibilitatea creşterii numărului de cazuri la începutul anului viitor, ceea ce, dacă va prinde România cu o populaţie neimunizată suficient, vom avea din nou un val de amploare, aşa cum a fost şi valul 4.
În acest moment, România a avut un val 4, cum nici o altă ţară nu l-a mai avut, cu peste 400 de morţi în fiecare zi şi cu peste 1.800 de pacienţi internaţi în Terapie Intensivă. Va trebui ca oamenii politici să ajungă la un consens şi să transmită către populaţie anumite decizii coerente care să îi motiveze pe aceştia să respecte măsurile sanitare.

Acest val 5 ţine de mai mulţi factori

În primul rând de gradul de imunizare al populaţiei, de procenul oamenilor care sunt imunizaţi şi de respectarea măsurilor sanitare. În momentul în care niciuna din cele două variante nu este aplicabilă, este evident că avem toate şansele ca acest scenariu să se întâmple. E nevoie ca populaţia să fie imunizată şi este nevoie ca cei care nu sunt imunizaţi, să existe un alt tip de control, care să arate că aceştia nu reprezintă un pericol de sănătate publică”, a spus dr. Radu Ţincu la a3.ro, potrivit romaniatv.net.

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!