AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Mesajul lui Klaus Iohannis, transmis după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova

 

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.
Redăm textul integral, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:

„Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova reprezintă un moment crucial pentru viitorul statului. Pe tot parcursul zilei de ieri, am fost informat permanent de către Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu derularea scrutinului, inclusiv prin Ambasada României la Chişinău.
Îmi exprim speranţa că turul doi al alegerilor, din 13 noiembrie 2016, se va desfăşura în bune condiţii, cu respectarea standardelor europene privind derularea alegerilor, în spiritul corectitudinii și transparenţei. Subliniez, în acest context, importanţa asigurării în continuare a stabilităţii interne şi a responsabilităţii din partea întregii clase politice.
Parteneriatul Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre România şi Republica Moldova trebuie dezvoltat şi aprofundat, la fel ca şi procesul de reforme în spirit european, în vederea continuării integrării europene şi în beneficiul concret al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.”

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!