AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, pus sub control judiciar de DNA

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA. El este cercetat pentru fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei într-un dosar de corupție ce privește o afacere imobiliară. Pe perioada controlului judiciar, Chirica nu îşi poate exercita funcţia de primar.

De asemenea, procurorii au început urmărirea penală şi faţă de Gabriel Harabagiu, care la data faptelor era viceprimar al municipiului Iași, pentru fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și uzurparea funcției.

“În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia, cei doi, în exercitarea funcțiilor, ar fi dispus şi semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal”, se arată în comunicatul DNA, potrivit stiri.tvr.ro.

Aceeaşi sursă arată că Mihai Chirica, pe timpul cât se află sub control judiciar, nu are voie să părăsească ţara, să comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar şi să desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta, adica aceea de primar.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!