AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ministerul Educaţiei NU interzice mărțișorul! Cum pot oferi elevii mărțișoare de 1 martie, fără risc

Tradiția oferitului de mărțișoare cadrelor didactice de 1 martie în context epidemiologic a creat un val de reacții în spațiul public.
Ministerul Educației a transmis că nu va interzice oferirea mărțișoarelor în școli, dar că trebuie respectate măsurile de siguranță sanitară.

“Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum “flori și mărțișoare” în categoria “obiecte personale”. Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ, nici măcar cu titlu de recomandare, nici o interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SARS-CoV 2″, a transmis ministerul Educației printr-un comunicat de presă.
La rândul lor, medicii explică faptul că tradiția poate fi respectată, dacă ținem cont de măsurile de protecție sanitară.

„Mărțișoarele se pot oferi, nu spune nimeni că trebuie să se ofere printr-o îmbulzeală care să ducă la apariția unor riscuri. Mărțișoarele nu sunt obiecte personale. să ne înțelegem. Dacă mergem și cumpărăm un buchet de flori de la o florărie nu înseamnă că luăm un obiect personal al florăresei, dimpotrivă, este un obiect care sigur circulă, trebuie să-l dăm cu grijă. Asta nu înseamnă că trebuie să schimbăm regulile”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, la Medika TV.

Iată și care sunt regulile care trebuie respectate de elevi atunci când oferă mărțișoare în sălile de clasă.

„Una este să oferi un mărțișor, alta este să te strângi în brațe. Cadrele didactice ar trebui să facă un minim instructaj, să le spună copiilor că atunci când oferă un mărțișor să o facă rapid, să înmâneze mărțișorul și este suficient. Nu trebuie să prelungească contactul și să nu respecte aceste reguli de distanțare”, a explicat prof. dr. Alexandru Rafila.

La toate acestea se adaugă și binecunoscuta măsură a spălării sau dezinfectării mâinilor.

„Este important să se spele pe mâini înainte sau să se dezinfecteze și înainte și după oferirea mărțișorului. Lucrurile acestea se pot face fără probleme. Reprezintă un exercițiu foarte bun și pentru alte tipuri de situații”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!